Bacterii ucigaşe la maternitatea unde gunoierii au mutat incubatoarele

31 mai 2017 20:35   Național
Ultima actualizare:

Noua maternitate de la Fălticeni (Suceava), devenită faimoasă acum două săptămâni, după ce incubatoarele destinate bebeluşilor născuţi prematur au fost mutate cu tractorul gunoierilor, rămâne închisă. Motivul? În unitatea medicală au fost găsite bacterii care pot pune în pericol viaţa nou-născuţilor.

Agitaţie mare şi oaspeţi de seamă la inaugurarea maternităţii din Fălticeni, în urmă cu două săptămâni! La festivitate a fost prezent însuşi Florin Bodog, ministrul Sănătăţii. Atunci, în graba inaugurării, incubatoarele necesare nou-născuţilor prematur au fost transportate, de la vechiul sediu al maternităţii, cu tractorul de la Salubritate, stârnind rumoare în toată ţara şi declanşând controale ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Mai mult, personalul medical nu s-a obosit nici măcar să ambaleze corespunzător aparatura medicală, pentru a scădea astfel riscul de contaminare.Maternitatea rămâne închisă, întrucât n-a obţinut autorizaţia de funcţionare eliberată de DSP Suceava. Rezultatele de laborator ale probelor de apă şi de pe suprafeţe indică prezenţa bacteriilor coliforme în clădirea reabilitată. Aceste bacterii sunt cauza principală a infecţiilor E-coli şi Clostridium. „Din buletinul de analize reiese că două probe sunt necorespunzătoare, indicându-se prezenţa bacteriilor coliforme. Conducerea DSP a recomandat reluarea lucrărilor de dezinfecţie, folosindu-se un alt produs biocid, după care se vor recolta alte probe”, explică Bianca Bighiu, de la Direcţia de Sănătate Publică Suceava. Prin urmare, maternitatea a fost supusă unui amplu proces de igienizare.

Mai multe