Băiatul de 6 ani, care cântăreşte 120 kg, ar putea fi operat
Băieţelul care, la vârsta de 6 ani cântăreşte 120 kg, a fost adus, joi seară, la Spitalul Delta din Capitală. Chirurgul Cătălin Copăescu ne-a declarat că s-a început deja evaluarea medicală a băiatului şi că este posibil ca acesta să fie chiar şi operat.
Alexandru Negrici, din comuna doljeană Drăgoteşti, a fost transportat, joi seară, cu o Ambulanţă Puls la spitalul privat Delta, unde a fost cazat într-o rezervă specială. Copilul care suferă de obezitate morbită, cântărind 120 kg la 6 ani, deşi puţin speriat, este bucuros că-i are alături pe părinţi.
"Astăzi, am început evaluarea medicală a pacientului. În câteva zile, vom avea o imagine corectă a stării lui de sănătate şi vom putea găsi o soluţie terapeutică. În tratamentul de care va avea nevoie copilul se va regăsi, probabil, şi un segment de chirurgie, adică o operaţie metabolică (n.r. la nivelul stomacului)", ne-a declarat medicul Cătălin Copăescu, de la Spitalul Delta, cel mai bun specialist din România în chirurgia obezităţii.
Dr. Cătălin Copăescu
"Din păcate, este puţin probabil că se va ajunge la o vindecare, întrucât în cazul acestui copil este vorba despre o anomalie genetică, ce a creat fondul unei obezităţi morbide. Dar, noi vom încerca să ameliorăm această stare. Oricum, băieţelul are nevoie de o îngrijire de specialitate", ne-a mai spus dr. Copăescu.
Cazul lui Alexandru a şocat o ţară întreagă. Băiatul este atât de gras, încât nu se poate ţine pe picioare, iar pentru a se deplasa dintr-un loc în altul se târăşte.
Băiatul a fost diagnosticat, în urmă cu patru ani, cu obezitate morbidă. În urmă cu două săptămâni, a suferit deja un preinfact. El ar fi trebuit să urmeze un regim, însă părinţii s-au plâns că nu au bani pentru a-i oferi tratamentul de care are nevoie.