Băiețelul adus miercuri din Argeș, în stare gravă. Ministrul sănătății, furios
Băiețelul de un an și patru luni, din Argeș, adus miercuri în Capitală are sindrom hemolitic-uremic și se află în stare gravă. Micuțul face deja dializă, având rinichii blocați. Ministrul sănătății cere demisia directorului Spitalului de Pediatrie din Pitești, pentru că nu a raportat la timp cazul.
UPDATE Managerul Spitalului de Pediatrie din Pitești, Vasile Stan, a declarat joi pentru Mediafax că nu are de gând să-şi dea demisia. „Eu nu îmi dau demisia, mă consider nevinovat. Să mă demită ministrul, dacă aşa consideră că se rezolvă situaţia. Mai au să mă facă şi criminal. M-am săturat de linşajul ăsta. Nici unul dintre copiii care au murit nu a trecut pe la noi. Ce mă doare cel mai mult, pentru că şi eu sunt medic pediatru, este faptul că sunt nişte copii care au murit. Toţi copiii au fost trataţi cum trebuie”, a spus managerul.
Încă un caz de sindrom hemololitic-uremic (SHU) la bebeluși a fost confirmat, miercuri seară, de medicii de la Spitalul „Marie Curie” din București. Este vorba de un băiețel de un an și patru luni, din Mioveni, județul Argeș.
Micuțul este internat la Secția de Nefrologie. „Au fost recoltate analizele de sânge și coproculturi, în urma cărora s-au evidențiat criterii de diagnostic asociate Sindromului Hemolitic Uremic. Din coprocultură, în urma testării, s-a pus pus în evidență prezenta Verotoxinei secretate de o tulpină de Escherichia Coli. Pacientului i s-au administrat soluții de reechilibrare hidroelectrolitică, plasmă, masă trombocitară, în vederea instalării cateterului de dializă peritoneală. Starea pacientului este stabilă, însă prognosticul este rezervat”, a precizat Ministerul Sănătății într-un comunicat.
Bebelușul se află în stare gravă, având hemoragii la nivelul mai multor organe. Micuțul a început să se simtă rău în 13 februarie, iar părinții l-au dus la medic. De atunci și până miercuri, când a început să se simtă foarte rău, copilul a fost plimbat între spitale și clinici.
„Din primele verificări efectuate, potrivit informării transmise de către Direcția de Sănătate Publică Argeș, situația acestui copil era cunoscută de personalul medical al Spitalului de Pediatrie Pitești încă din data de 13 februarie, când copilul a fost a adus de părinți pentru consult de specialitate, acuzând febră și scaune diareice. Cu această ocazie, în regim ambulatoriu, i s-a prescris tratament simptomatic. La data de 14.02.2016, copilul a fost transportat de părinți la o clinică privată din București, unde au fost efectuate o serie de analize. La data de 21.02.2016, ora 8.30, copilul s-a prezentat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din București, unde a fost consultat și i s-a pus diagnosticul de enterocolită dizenteriformă și rectoragii. Pentru excluderea patologiei chirurgicale, copilul a fost îndrumat pentru consult de specialitate la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde a ajuns la ora 8.59, potrivit fișei pacientului de la Unitatea de Primiri Urgente a acestui Spital. Ca urmare a investigațiilor derulate la această unitate spitalicească, a fost exclusă patologia chirurgicală, recomandându-i-se revenirea la Institutul Matei Balș, unde copilul era așteptat în vederea internării”, precizează Ministerul Sănătății în același comunicat de presă.
După ce 12 bebeluși din Argeș au dezvoltat SHU, trei dintre ei murind, ministrul sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu a cerut ca fiecare caz de boală diareică să fie raportat urgent la direcțiile de sănătate publică. Acest lucru n-a fost, însă, făcut de conducerea Spitalului de Pediatrie Pitești. Prin urmare, ministrul a cerut demisia conducerii spitalului.
„Sunt foarte, foarte nemulțumit. Am instituit o anchetă internă și am rechemat șeful Corpului de control de la Timișoara pentru a relua întreg cazul. Nu spun că am identificat în acest lanț, personal, probleme. Sigur, acest lucru va fi stabilit de ancheta internă și INSP-ul este în alertă. Am constatat în schimb, și sunt extrem de nemulțumit pentru acest lucru, faptul că, din nou, deși am precizat în mod expres ca astfel de cazuri să fie raportate DSP, acest lucru nu s-a petrecut, din nou, la Pitești. Cer în mod expres și public demisia conducerii Spitalului de Copii din Pitești sau să fie demiși de CJ”, a declarat, miercuri seară, ministrul.