Bărbat arestat în Dâmbovița pentru că a făcut un copil cu sora și apoi l-a violat
Din ce în ce mai multe grozăvii ies la iveală în satele românești. Ultima ciudățenie a fost descoperită în localitatea dâmbovițeană Priboiu, unde doi frați, Constantin și Liliana au făcut împreună un copil care acum are 12 ani. Tatăl nu s-a mulțumit cu atât și a violat micuțul relatează dambovitanews.ro
La opt kilometri de orașul Pucioasa se află satul Priboiu. La marginea localității, într-o casă sărăcăcioasă locuiesc frații Tudor, Constantin ( 34 de ani) și Liliana (32 de ani), care din adolescență spun vecinii că formează un cuplu, iubindu-se reciproc. Cei doi au și un copil, un băiețel, care nu știe relația dintre ei. Potrivit cunoscuților citați de dâmbovitanews.ro, femeia spune că a simțit o atracție irezistibilă pentru fratele ei iar ca argument a adus mărimea penisului bărbatului, care ar avea nici mai mult nici mai puțin de aproximativ 35 de centrimetri.
Cine l-a turnat pe Tudor Constantin la poliție nu se știe, dar anchetatorii au început să cerceteze cazul, au discutat cu localnicii și au recoltat probe biologice pe care le-au expediat la Institutul Național de Criminalistică. Răspunsul a sosit miercuri.
”Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie-iunie 2014, prin constrângere și profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra sau de a-și exprimă voința, bărbatul ar fi obligat un minor, în vârstă de 8 ani, să întrețînă raporturi sexuale cu el. Potrivit raportului de expertiză genetică judiciară, întocmit de Institutul Național de Criminalistică-Serviciul Biocriminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a conturat ipoteza că bărbatul este tatăl biologic al persoanei vătămate”au anunțat polițiștii potrivit gazetadambovitei.ro.
Suspectul a fost reținut miercuri pentru 24 de ore, astăzi el fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, polițiștii specializați în investigații criminale au descins la locuința acestuia pe care au percheziționat-o