Bărbat cu botulism, transferat de urgenta la Iasi

30 aprilie 2015 15:35   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Mailini, Suceava, diagnosticat cu botulism, urmează să fie transferat la Iaşi.

Medicii de la Suceava au solicitat transferul bărbatului la Spitalul de Boli Infecţioase "Sfanta Parascheva" din municipiu. Medicii ieşeni au acceptat să primească pacientul, însă cu condiţia ca familia să-şi de acordul pentru transportul acestuia la Iaşi, întrucât deplasarea presupune o serie de riscuri pe care familia trebuie să şi le asume. În plus, familia a luat la cunoştinţă că nu există ser antibotulinic pentru tratarea lui.

Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost internat la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), cu diagnostic confirmat de botulism. Pacientul a fost adus în unitatea medicală la începutul săptămânii, de la Spitalul Municipal Fălticeni. Conducerea unităţii medicale a precizat că astăzi, la spital va ajunge serul antibotulinic, achizitionat în procedură de urgenţă şi plătit din fondurile spitalului. Starea pacientului este gravă, acesta fiind intubat în această dimineaţă. Potrivit primelor informaţii, bărbatul s-a îmbolnăvit după ce a consumat o conservă de peşte, preparată în casă.

Mai multe