Bărbat din Teleorman care a căzut de pe un vas în Dunăre, căutat de pompieri

26 februarie 2021 8:21   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat care a căzut, joi seară, de pe un vas în fluviul Dunărea, în apropierea localităţii Islaz, judeţul Teleorman, este căutat de pompieri. Primele date arată că bărbatul dispărut în apele fluviului Dunărea este angajat ca mecanic pe un şlep sub pavilion german.

Conform ISU Teleorman, ar fi vorba de şlepul motor PABEA, aflat sub pavilion german, care se deplasa în amonte spre Serbia cu două barje. În momentul în care ambarcaţiunea a acostat la kilometrul 602, echipajul a observat lipsa mecanicului, un bărbat de aproximativ 65 de ani.

"Pentru căutarea persoanei, intervin Detaşamentul Alexandria, Detaşamentul Turnu Măgurele şi Detaşamentul Zimnicea cu trei bărci de salvare, trei echipe de căutare terestră şi un echipaj SMURD, iar Poliţia de Frontieră Turnu Măgurele cu un echipaj şi o barcă”, informează ISU Teleorman.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman a anunţat că o persoană a căzut în apă de pe un vas, la km 602, pe fluviul Dunărea, în apropiere de localitatea Islaz (zona între Olturi).

Acolo intervin pompieri de la Detaşamentele din Alexandria, Turnu Măgurele şi Zimnicea, cu trei bărci de salvare, trei echipe de căutare terestră şi un echipaj SMURD, potrivit news.ro.

Mai multe