Bărbatul care a încercat să jefuiască o bancă, prins și adus la locul faptei

1 iulie 2016 21:48   Național
Ultima actualizare:

Polițiștii l-au adus, vineri, la locul faptei, pentru reconstituire, pe bărbatul care, în 7 iunie, a încercat să jefuiască o sucursală a BRD din strada Nerva Traian, din București.

Este vorba de un tânăr de 22 de ani, care a fost prins de polițiști în apropierea graniței de vest a României, întrucât intenționa să părăsească țara. În urmă cu aproape o lună, el a intrat în sediul băncii, purtând cagulă, mănuși și având un pistol cu bile. I-a amenințat pe angajații instituției cu arma și le-a spus că vrea banii din casierie.

Din fericire, unul dintre salariați a apăsat butonul de panică, iar hoțul s-a speriat și a fugit fără să apuce să fure ceva. Anchetatorii spun că au identificat o persoană care l-ar fi ajutat pe acesta în comiterea infracțiunii și urmează să fie audiată.  

Mai multe