Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a încercat să se sinucidă

28 mai 2014 7:59   Național
Ultima actualizare:

Adrian Zglobiu, bărbatul din Constanţa care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, a încercat să se sinucidă. El a fost dus la spital.

Adrian Zglobiu, agresorul lui Traian Băsescu, a fost suspus, marţi, unei noi evaluări psihiatrice, în urma căreia medicii au hotărât internarea sa.

Potrivit româniatv.net, bărbatul a încercat să îşi pună capăt zilelor, atunci când anchetatorii au ajuns la locuinţa sa pentru a-l duce la spital. El a luat un cuţit și a vrut să îşi taie gâtul. A fost chemată o ambulanţă de urgenţă, iar bărbatul a fost dus la Spitalul Județean Constanța.

Acesta are o rană superficială care nu îi pune viaţa în pericol, s-a tăiat la mâini și abdomen.

Un polițist care a încercat să îi ia cuţitul s-a rănit la mână.

"Eu sunt virgin, merg la orice control, la orice medic. Nu am comis păcatul ăsta. Decât să ajung la Poarta Albă, printre homosexuali, mai bine mă arunc în mare", spunea Adrian Zglobiu.

Constănţeanul l-a scuipat, sâmbătă, pe preşedintele Traian Băsescu, la finalul festivităţilor din Portul Constanţa dedicate Navei Şcoală Mircea.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa întocmindu-i dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, ultraj şi loviri sau alte violenţe.

În noaptea de duminică spre luni, constănţeanul a fost scos din arest, anchetatorii stabilind, după schimbarea încadrării juridice a faptei comise, cercetarea penală a acestuia în stare de libertate pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Luni, Traian Băsescu a depus o plângere pentru ultraj, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urma incidentului petrecut în port.

Mai multe