Bărbatul care și-a pierdut familia în tragedia de la Timișoara povestește momentele de groază: «S-au gândit că soția a luat ceva să se omoare»
Teodor Ion Bota, bărbatul care și-a pierdut copilul și soția în urma unei substanțe letale pentru om care a fost folositp la dezinsecția și deratizara unui bloc din Timișoara a povestit cum s-a întâmplat nenorocirea care i-a ucis familia.
După dezinsecția și deratizarea unui bloc de garsoniere din Timișoara de către o firmă care nu avea autorizație în acest sens, care se pare că a folosit o substanță letală și pentru om, trei persoane și-au pierdut viața și alte peste 40 au fost internate.
Patronul firmei de dezinsecție a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce magistrații au stabilit că a folosit ilegal substanța toxică Delicia – GASTOXIN, sub formă de tablete, achiziționată de pe piața neagră.
Un bărbat care locuia în complexul de blocuri și-a pierdut și soția și copilul în urma folosirii substanței letale pentru a scăpa de daunători, și a povestit cum s-a petrecut întregul coșmar pentru el și familia lui, potrivit Digi 24.
Bărbatul care și-a pierdut familia în blocul groazei din Timișoara a vorbit despre cele întâmplate
Bărbatul a povestit că sâmbătă dimineață, după ce a plecat soția lui la serviciu, copilul, un băiețel în vârstă de trei ani, a început să se simtă rău. „M-am dus la urgențe acolo la noi și domnul doctor care a fost de gardă i-a făcut un consult. Mi-o dat o rețetă. Tot așa s-a simțit. Am telefon după salvare. L-am dus la spital a doua oară. Acolo jos cât am stat mi-au spus că are diabet. L-a mutat la terapie intensivă, acolo a rămas mama cu el”, a povestit Teodor Ion Bota momentele de groază prin care a trecut, explicând că micuțul lui, Darius, nu a atins niciodată pastilele toxice și că nu s-a jucat în perioada în care s-a făcut deratizarea pe holul blocului sau pe casă scării.
În timp ce bărbatul a plecat să cumpere câteva lucruri necesare pentru spital, a fost sunat de soția lui, care i-a dat vestea cutremurătoare că băiețelul lor murise. „Mă sună nevasta și mi-a spus: a ieșit cineva din salon de acolo și a spus că inima lui Darius s-a oprit. Când am auzit asta, eram terminat. Mi-a spus: se luptă ca să-l resusciteze. Și-a revenit, zice, dar încă-l mai resuscitează. A ieșit o doamnă doctor și mi-a spus: ne pare rău, dar copilul s-a dus”, a mai spus acesta.
După ce copilul a murit, Teodor Ion Bota și soția lui s-au întors acasă, unde femeia de 29 de ani a început să se simtă și ea rău. „Sâmbătă noaptea a început și ea, avea simptomele pe care le-a avut băiețelul. Eu la fel, mă durea stomacul, stare de somnolență așa. Nevasta rău, rău și rău. Am dat telefon la salvare”, a explicat bărbatul care și-a pierdut familia în urma tragediei.
Acesta a dezvăluit că medicii au crezut inițial că este vorba de o intoxicație de la mâncare sau că mama ar fi luat otravă după ce a aflat că băiețelul ei murise. „Medicii de aici s-au gândit la altă variantă, că dacă copilul a decedat primul, s-au gândit că soția a luat ceva, că s-a pierdut cu firea, ca să se omoare și ea. Când am spus că și mie mi-e rău, de abia atunci au realizat că ceva nu e în regulă de acolo de la bloc”, a adăugat bărbatul.
Un copil de 3 ani, mama acestuia și un bebeluş de 9 zile au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. La această oră, la Spitalul Județean din Timișoara sunt internați 10 adulți, la Spitalul Municipal un adult internat și un adult evaluat, iar la Spitalul „Louis Turcanu” sunt 29 copii internați și alți doi în evaluare, din cauza substanțelor folosite.
Când are loc înmormântarea mamei și copilului care și-au pierdut viața în blocul morții din Timișoara
Joi de la orele 13:00 este programată înmormântarea femeii și a copilului ei, oficiată de IPS Ioana Selejan, Mitropolitul Banatului. Ioan Teodor Bota s-a externat în cursul zilei pentru a își conduce copilul și soția pe ultimul drum.
„S-a găsit în Cimitirul Stuparilor locul unde a fost înmormântată și sora doamnei. Inițial era stabilit alt loc într-un alt cimitir, dar în cele din urmă s-a găsit acolo locul. Am vorbit cu părintele consilier pe probleme sociale de la noi să vorbească la spital și să îl externeze pe soțul femeii”, a declarat IPS Ioan Selejan, pentru opiniatimisoarei.ro.