Băse, tu când zici că poţi să te muţi aici?
Plină de mucegai, inundată şi cu un tavan prin care ploia intra cu uşurinţă. Aşa arăta vila din Primăverii, în care a stat Mioara Roman, şi pe care o va prelua fostul preşedinte Traian Băsescu. Deşi se lucrează la renovarea ei de două luni, e toată numai un şantier.
A fost preşedintele statului timp de zece ani, însă, guvernanţii nu par impresionaţi. Pentru Traian Băsescu, aceştia nu au găsit o casă demnă de locuit. Astfel că s-a ales cu o vilă veche de peste 50 de ani, cu camere mici şi pline de igrasie.
Unde mai pui că tavanul stă să cadă, din cauza infiltraţiilor de la ploaie. Pentru că Băsescu a refuzat să se mute în astfel de condiţii, casa de protocol de pe strada Gogol nr.2, din cartierul Primăverii, a intrat în reparaţii de capitale de două luni.
Acum este în plin şantier, acoperită de mormane de moloz şi cu geamuri sparte. Este consolidată bucăţică cu bucăţică, se schimbă cablurile, instalaţia electrică, ţevile de căldură caloriferele, obiectele sanitare, parchetul, dar şi tavanul fals.
Nimic din ce a aparţinut Mioarei Roman nu va mai rămâne între pereţii casei. Fostul şef al statului este mulţumit că RA-APPS a trecut la treabă, astfel că a semnat contractul pentru preluarea vilei.
Potrivit legii, imobilul trebuia pus la dispoziţia fostului preşedinte după finalizarea mandatului, pe 22 decembrie anul trecut. Din păcate, însă, până se va muta în casă nouă mai are de aşteptat. Muncitorii nu lucrează în weekend, iar având în vedere stadiul lucrărilor, am putea preconiza că acestea se vor finaliza, cel mai probabil, în luna mai.
Casa în care a locuit, timp de 25 de ani, Mioara Roman, are şapte camere, două camere de serviciu, şi o suprafaţă totală de 366 metri pătraţi. La aceştia se adaugă o grădină de peste 1.334 de metri pătraţi.
Locuieşte la Vila Lac 3
Traian Băsescu locuieşte încă la Vila Lac 3, ce care l-a găzduit timp de zece ani, cât a stat fruntea ţării. Şi îi va fi foarte greu să plece din ea. Este extrem de spaţioasă, se întinde pe o mie de metri pătraţi, iar dormitorul măsoară 200 de metri pătraţi. Casa e plină de sculpturi şi tablouri valoroase. Klaus Iohhannis a pus şi el ochii pe vilă şi vrea să se mute în ea după ce pleacă Băsescu.