Băsescu află azi dacă va fi anchetat pentru fals în declaraţii
Judecătoria Sectorului 5 va lua, vineri, o decizie în cazul cererii depuse de Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva lui Traian Băsescu în legătură o declaraţie pe care acesta a făcut-o în 2007, potrivit căreia îşi va da demisia în 5 minute.
Traian Băsescu a declarat la ultima înfăţişare de la Judecătoria Sectorului 5, pe 26 noiembrie, că i se reproşează că a făcut “declaraţia politică legată de demisia în 5 minute, dar acesta a revenit în aceeaşi zi anunţând că nu mai demisionează”, scrie bzi.ro.
“Dosarul este redeschis la cererea Parchetului General, că urmare a unei reclamaţii făcute de un domn din Craiova, în 2007. Mi se reproşează că am făcut declaraţia politică legată de demisia în 5 minute, dar eu am revenit în aceeaşi zi anunţând că nu mai demisionez”, a precizat Traian Băsescu.
În 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea să din funcţie, îşi va da demisia în cinci minute. Ulterior, Băsescu a renunţat la decizia de a demisiona. Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu în urmă unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane.