Băsescu, anchetat după ce a minţit că îşi dă demisia

26 noiembrie 2015 10:28   Național
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a fost chemat joi la sediul Judecătoriei Sectorului 5, pentru a da cu subsemnatul în dosarul în care este cercetat pentru o declaraţie a sa din 2007. Atunci, în contextul demersurilor de suspendare a sa din funcție, Băsescu a spus că îşi dă demisia. Pentru că nu a făcut-o, a fost acuzat de fals în declaraţii.

Traian Băsescu a venit la instanţă în jurul orei 8.40, însă procesul lui este programat pentru ora 12.00. Acesta a declarat că se va întoarce în instanţă.

"Am avut citaţia pentru ora 9. Bineînţeles că mă întorc. (...) Procurorul a cerut deschiderea dosarului penal pentru că am declarat că demisionez din funcţie în 5 minute", a precizat Traian Băsescu la ieşirea de la Judecătoria Sectorului 5, adugând că a studiat acest dosar.

Parchetul General a deschis acest dosar pe numele lui Traian Băsescu pe baza unei plângeri depuse împotriva fostului președinte de Ioan Șerb, scrie Agerpres.

Inițial, cererea Parchetului a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5.

"Cineva a cerut să fiu anchetat pentru fals în declarații, pentru că în 2007 am spus că demisionez în cinci minute și nu am demisionat. Și acum Parchetul General a cerut redeschiderea acestui dosar", declara Băsescu, la începutul lunii octombrie.

Pe 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, își va da demisia în cinci minute.

"În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional", spunea atunci șeful statului, într-o declarație de presă.

Ulterior, Băsescu a renunțat la decizia de a demisiona.

Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu în urma unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane, scrie romaniatv.net.

Mai multe