Băsescu îl face praf pe Tăriceanu: „A fost un premier catastrofal, e un om fără caracter”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-o emisiune la B1Tv, că Tăriceanu a distrus economia ţării
"Tăriceanu a fost un premier catastrofal, cu o furie extraordinară împotriva viitorului economiei. Să ai o asemenea economie naţionala şi să faci deficit de 5,4% este de neconceput. Nu puteam să-i mai dau un mandat din două motive. În primul rând, a distrus echilibrele macroeconomice, în al doilea rând nu a avut urmă de caracter. O fi el frumos, o avea papion, dar când vine vorba de caracter...", a afirmat şeful statului.
Traian Băsescu l-a atacat şi pe Andrei Pleşu: "Uite, n-aş vrea să spun public lucruri care să nu îi placă lui Pleşu despre cum l-am văzut eu ca şi consilier. Şi îl invit la decenţă. Este ultimul apel la decenţă pe care îl fac la Andrei Pleşu".