Băsescu: «Ponta a fost un fripturist, el a intrat în SIE ca să îşi treacă nişte cursuri în CV»

16 octombrie 2014 11:04   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Cotroceni, că Victor Ponta a fost "un fripturist", care a intrat în SIE pentru a merge pe la nişte mese rotunde şi seminarii în străinătate, pe care apoi şi le-a trecut în CV ca şi cursuri.

“Toată propaganda cu încălcarea legii, cu vai, acoperiţii patriei... Vă repet, Victor-Viorel Ponta a fost doar un fripturist care s-a băgat şi el în SIE ca să meargă pe la nişte seminarii, pe afară. Nu a avut nici o misiune. Nici nu poţi să trimiţi în misiuni importante un om necopt pe care l-ai luat din Parchetul General, din Parchetul de sector sau de pe unde l-o fi luat să ai misiuni personale. Pur şi simplu a fost un fripturist, cum au fost mulţi la acea vreme, cum a fost mare şi foamea serviciilor de a-şi forma noi structuri prin care să culeagă informaţii pentru că se prăbuşise tot sistemul anterior revoluţiei şi aşa cum a trecut pe acolo, aşa a şi plecat, probabil şi din cauza lipsei de performanţă”, a precizat şeful statului, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte încălcarea Constituţiei prin apartenenţa lui Victor Ponta la SIE în timp ce era procuror, Traian Băsescu a subliniat că, potrivit articolullui 130 din Constituţia din 1991, care era în vigoare în perioada în care actualul premier ar fi fost ofiţer acoperit, "funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior".

“Nu mi s-a părut că la SIE este vreo funcţie didactică sau de învăţământ superior. Acolo e şcoală înaltă, dar nu-i didactică”, a comentat el.

Mai multe