Băsescu, prima impresie când a văzut-o pe Udrea: „Mi-a plăcut că arăta bine şi era isteaţă”
Traian Băsescu a spus, miercuri seară, la o emisiune TV, că se pregăteşte să-şi publice memoriile. Printre altele, fostul președinte și-a adus aminte cum a cunoscut-o pe Elena Udrea.
„Prima impresie a fost excepțională. Am cunoscut-o la sediul PDL, când se candida la Primăria Capitalei. Ea candida drept consilier. Mi-a lăsat o impresie bună pentru că arăta bine și era isteață, era un jurist isteț”, a povestit Traian Băsescu, la B1TV.
Fostul preşedinte a spus şi ce rol a avut Elena Udrea când a ocupat postul de şef al Cancelariei preşedintelui. „La mine şeful Cancelariei primea toată corespondenţa ce venea prin registratură şi de la instituţii. De exemplu, serviciile de informaţii şi ministerele nu trimit prin registratură. Corespondenţa vine direct la cancelarie. Şeful cancelariei repartiza pe departamente, ţinea agenda preşedintelui, se uita unde sunt invitaţiile. Spunea preşedintelui: aveţi 18 invitaţii de acum într-o săptămână. La care mergeţi? Ce rămâne? Nu rămâne niciuna. E muncă de birocrat şi e bine să ai studii juridice când răspunzi de treaba asta”, a explicat Băsescu.