Bătaie între două eleve într-un liceu din Hunedoara

14 februarie 2013 6:14   Național
Ultima actualizare:

Două eleve de clasa a XII-a s-au luat la bătaie, marţi, chiar înainte de simularea unei probe a examenului de Bacalaureat. Motivul? Una dintre fete, Alexandra, a jignit-o pe mama celeilalte, care este femeie de serviciu în instituţia de învăţământ.

În apărarea femeii a sărit imediat liceanca, pe nume Laura. Fata nu a stat la discuţii şi i-a tras colegei de clasă, Alexandra, câteva palme zdravene. Nici femeia nu a stat deoparte şi şi-a „ajutat” copilul, producându-se o încăierare în toată regula, cu pumni şi picioare, relatează ziarul „Glasul Hunedoarei”.

Pentru a scăpa din mâinile celor două, eleva agresată a scos un spray lacrimogen şi l-a pulverizat spre colega ei şi mama acesteia. Apoi, Alexandra a mers la Poliţie şi a depus plângere.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal, urmând a se efectua cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs fapta. Însă şi Alexandra a fost pedepsită pentru fapta ei, primind o amendă contravenţională pentru că a pulverizat spray lacrimogen în şcoală.

Mai multe