Bătrân mort, lăsat să putrezească în apartamentul său pentru că nu are familie

12 iulie 2012 20:53   Național
Ultima actualizare:

Omul nu are familie, iar angajaţii primăriei nu au venit până acum să ridice din locuinţa lui trupul în descompunere.

Vecinii au anunţat autorităţile, iar legiştii veniţi la faţa locului au stabilit că moartea bătrânului nu a fost una violentă. Primăria a fost anunţată astăzi de cele întâmplate, dar, pentru că îşi terminase programul, nu a venit să ia cadavrul.

Vecinii sunt îngroziţi la gândul că vor fi nevoiţi să suporte mirosul pestilenţial până mâine, scrie România TV.

"Trebuia să vină asistenţa socială, dar au terminat programul la ora 4 şi au zis că vin mâine. Şi să stăm cu mortul în casă. Eu sunt vecină cu el şi miroase groaznic, nu pot să stau în casa", a declarat o locatară.

"Pe la prânz mirosea de îţi venea să vomiţi", a spus un alt vecin.

Mai multe