Bebeluş de 9 luni opărit când părinţii erau la cules de ciuperci

4 august 2015 21:31   Național
Ultima actualizare:

Un băieţel de nouă luni din comuna Polovragi, judeţul Gorj, a fost transportat ieri, de urgenţă, la un spital din Bucureşti, după ce sora lui a vărsat apă fiartă pe el, din greşeală.

Fetiţa de 14 ani şi bebeluşul erau singuri acasă, părinţii fiind plecaţi la cules de ciuperci. Fata a vrut să îşi facă baie, în casă, şi, din greşeală, a vărsat apă fierbinte pe fratele său. Copilaşul a fost ars pe spate, gât şi umeri. Potrivit medicilor de la Spitalul Orăşenesc Novaci, 12% din suprafaţa corporală a copilului a fost arsă. Din cauza faptului că la Novaci sau în alt spital din Gorj nu există o Secţie pentru Arşi, cadrele medicale au luat decizia să îl trimită pe micuţ la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. „Copilul este în stare stabilă, este ars cu apă fiartă, dar pe o suprafaţă destul de mică. Spate, pe gât puţin şi puţin pe umăr, arsuri de gradul II”, a spus directorul medical Cătălin Preda, purtătorul de cuvânt al Spitalului Novaci. Direcţia Pentru Protecţia Copilului Gorj s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. „Vom face o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. Am înţeles că familia trăieşte din ajutor social şi mai muncesc la câmp sau la cules de fructe de pădure şi ciuperci, ca să mai facă rost de bani. Au doar cei doi copii, fata de 14 ani şi băiatul de 9 luni. Vom merge ca să vedem cu ce îi putem ajuta, căci ce s-a întâmplat a fost un accident nefericit”, a spus Corina Drăgan de la DGASPC Gorj. 

Mai multe