"Bebeluşul meu a murit la câteva ore după ce medicii l-au externat"

31 octombrie 2014 20:25   Național
Ultima actualizare:

Tragedie într-o familie din comuna Suhurlui,Galaţi, după ce bebeluşul lor a murit la doar câteva ceasuri după ce a fost externat din maternitate. Liviu Andrei Darabană s-a născut luni, pe cale naturală, în maternitatea Spitalului de Urgenţă. Imediat după naştere, medicii i-au spus mamei, în vârstă de 20 de ani, că bebeluşul are o fractură de claviculă pe partea dreaptă.

A fost bandajat şi a rămas în spital alături de mama sa, până joi după-amiază, când au fost externaţi.”Seara, l-am alăptat, după care am adormit lângă el. M-a trezit la scurt timp, pentru că băiatul scotea nişte icnete şi am chemat Salvarea. Când a venit medicul, copilul era deja vânăt şi nu mai respira. Îi luasem hăinuţele pentru botez şi acum trebuie să le folosesc pentru înmormântare”, ne-a spus cu lacrimi în ochi, Carmen, mama bebeluşului. Conducerea spitalului şi Colegiul Medicilor au deschis anchete pentru a stabili dacă medicii se fac vinovaţi de moartea bebeluşului.

Mai multe