Becali: «Tremur de frică în Parlament»

18 decembrie 2012 18:11   Național
Ultima actualizare:

“Durul” Gigi Becali s-a topit, ieri, de emoţie când a sosit la Palatul Parlamentului pentru a-şi face legitimaţia de deputat. Patronul Stelei a promis că îşi va schimba comportamentul după ce va depune, astăzi, jurământul.

"Am emoţii mari de tot. Tremur de frică. Deocamdată pot să mă mai comport ca mine că încă nu am depus jurământul, dar după aceea trebuie să am alt comportament, pentru că eu intru în canoanele funcţiei. Eu sunt un soldat disciplinat, respect ceea ce spun generalii mei", a declarat Becali, înainte de a se înregistra.

Totodată, deputatul USL a mărturisit că astăzi, când va fi depus jurământul de învestitură, momentul va fi "îmbogăţit" cu un gest tipic lui, spunând că el este cel mai puternic deputat.

Becali a stat cuminte la pozat…

"Eu sunt soldatul numărul 1, sunt cel mai bun. Nu cred că este vreun deputat mai puternic ca mine printre toţi deputaţii ăştia. Dar chiar dacă sunt eu mai dur aşa, eu am o inimă sensibilă şi vreau să trăiesc maxim aici, pentru sufletul meu măcar. Şi ca să trăieşti maxim, trebuie să gândeşti maxim, cu sensibilitate, când depui jurământul să cânte inima ta. Ştiu că e jurământul standard, dar eu voi adăuga ceva, dar care să facă parte din acelaşi context. Vă daţi seama, eu trebuie să ies din decor", a completat Gigi Becali.

Astăzi are loc şedinţa de inaugurare a noului Parlament. După alegerile din 9 decembrie, 588 de politicieni vor face parte din cele două Camere. Este cel mai mare număr de parlamentari de după 1989.

Mai multe