Beny Steinmetz, miliardarul israelian implicat în dosarul „Ferma Băneasa”, a fost reținut

14 august 2017 10:58   Național
Ultima actualizare:

Cei mai căutați cetățeni străini de către justiția română, israelienii Beny Steinmetz și Tal Silberstein au fost reținuți anunță news.ro. Ei sunt căutați pentru a da lămuriri în Dosarul ”Ferma Băneasa” în care sunt cercetați printre alții prințul Paul de România și fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase, Remus Truică

Miliardarul Beny Steinmetz este suspectat de spălare de bani. Miliardarul israelian, care este și consultant strategic, a fost reținut luni, alături de alți trei oameni de afaceri, după ce au fost efectuate percheziții la domiciliul și biroul său. Potrivit News.ro, printre cei reținuți luni dimineață s-ar afla și consultantul politic Tal Silberstein. Acesta a fost sfătuitorul celor mai importanți lideri politici ai României din ultimii 15 ani.

Potrivit Haaretz, suspiciunile privesc infracțiunile de fals și uz de fals, spălare de bani, fraudă și obstrucționarea justiției, în legătură cu dosarul în care judecătorii au decis, în decembrie anul trecut, plasarea acestuia în arest la domiciliu. Decizia plasării acestuia în arest la domiciliu a fost condiționată de interdicția de a nu părăsi Israelul timp de 180 de zile și de a depune o garanție în valoare de 26 milioane de dolari.

Tal Silberstein a venit în România în 2002, adus de Traian Băsescu, după cum avea să recunoască într-un interviu. De-a lungul anilor, a lucrat cu și pentru Traian Băsescu, Vasile Blaga, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu. În preajma campaniei pentru prezidențialele din 2014, s-a spus că Tal Silberstein l-ar fi consiliat și pe candidatul Victor Ponta, alături de Arthur Finkelstein. 

Benjamin Steinmetz a avut afaceri în zeci de ţări, pe mai multe continente, inclusiv în România.

Cu o avere estimată azi la 2,3 miliarde de euro, Benjamin Steinmetz este unul dintre cei mai discreţi miliardari din Israel. Într-unul dintre puţinele interviuri pe care le-a dat, cotidianului The Guardian, miliardarul respinge orice acuzaţie de corupţie în legătură cu afacerile pe care le coordonează.

O altă subsidiară a grupului BSG deţine 9% din Gabriel Resources, compania care are peste 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation.

Legat de dosarul retrocedărilor ilegale din România, miliardarul israelian Benyamin Steinmetz ar fi fost liderul reţelei de retrocedări ilegale şi cel care dădea banii pentru a cumpăra bunăvoinţa funcţionarilor, se arată în rechizitoriul procurorilor, care mai spun că miliardarul avea mare trecere la politicieni cu greutate

Mai multe