Bercea Mondial, condamnat definitiv la doi ani de închisoare

18 aprilie 2013 8:26   Național
Ultima actualizare:

În 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a menţinut decizia Tribunalului Olt de condamnare a lui Bercea Mondial la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Decizia a fost atacată de Sandu Anghel, în decembrie 2012, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care azi a dat o decizie definitivă în acest dosar.

După ce a fost trimis în judecată, în 2011, pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată, Bercea Mondial a fost condamnat, în 13 martie 2012, de Tribunalul Olt, la doi ani de închisoare cu executare.

Ancheta a stabilit că, în perioada 2001-2005, acesta a acordat, sub formă de avans, marfă şi împrumuturi financiare în valoare de 50.803.591.400 de lei vechi, în condiţiile în care între societăţile administrate de acesta şi firmele beneficiare nu s-au derulat tranzacţii comerciale.

De asemenea, Bercea este acuzat că a distrus actele contabile aparţinând celor cinci societăţi al căror asociat şi administrator a fost, pentru a îngreuna controlul fiscal, situaţie care a impus efectuarea verificărilor de pe extrasele de cont ridicate din unităţile bancare unde societăţile administrate au avut deschise conturile.

Temutul interlop este un apropiat al familiei prezidenţiale. În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

Mai multe