Bercea Mondial, doi ani de puşcărie pentru spălare de bani

13 martie 2012 19:39   Național
Ultima actualizare:

Necazurile se ţin lanţ pentru interlopul oltean încuscrit cu fratele preşedintelui Traian Băsescu. Bercea Mondial a fost condamnat, ieri, la doi ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, într-un dosar în care prejudiciul este estimat de procurori la peste un milion de euro.

Infracţiunea de evaziune fiscală pentru care era cercetat în acelaşi dosar a fost sancţionată cu amenzi penale de 8.000 de lei.

Singura veste bună în acest caz este că sechestrul pe cele 13 vile deţinute de interlop şi pe conturile acestuia a fost ridicat.

Decizia magistraţilor olteni nu este definitivă. Bercea se află în prezent după gratii, unde îşi ispăşeşte pedeapsa de şapte ani şi şase luni de închisoare primită după ce a încercat să îşi omoare nepotul.

Mai multe