Biciclist pervers. Agresa sexual femei de pe bicicletă pe străzile din București

15 iulie 2021 11:19   Național
Ultima actualizare:

Agresa sexual femei de pe bicicletă! Un bărbat de 25 de ani pipăia tinere pe stradă și fugea. A făcut asta câteva zile la rând, până când victimele au făcut reclamație la Poliție și agresorul a fost prins și reținut.

Marți, 13, oamenii legii de la Poliția Capitalei au reţinut un tânăr în vârstă de 25 de ani, bănuit că ar fi agresat sexual mai multe femei, pe străzile din București.

Agresa sexual femei de pe bicicletă pe străzile din București. Bărbatul de 25 de ani a fost reținut

”Cercetările au fost declanşate în cursul lunii iulie când poliţişti ai Secţiei 1 au fost sesizaţi de către trei tinere cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în diferite zone din sectorul 1, au fost agresate sexual de către un bărbat necunoscut ce se deplasa pe o bicicletă. În urma cercetărilor și investigațiilor, agresorul a fost găsit și dus la audieri”, anunță autoritățile.   

Iată și firul evenimentelor!

  • joi, 8 iulie, în jurul orei 20.30, în timp ce o tânără de 24 ani se afla pe o stradă din sectorul 1, în apropierea  unei stații de autobuz,  bărbatul, aflându-se pe bicicletă, ar fi lovit-o cu palma peste o zonă intimă, în mod intenționat și împotriva voinței sale. A doua zi, în jurul orei 22.30,  în timp ce o altă tânără de 23 ani se deplasa pe un bulevard din același sector, tot de pe bicicletă, acesta ar fi  trecut pe lângă ea și ar fi lovit-o în același mod;
  • duminică, 11 iulie, în jurul orei 14.30, o altă femeie a fost atinsă în zona intimă de individul aflat pe două roți.

Agresorul, pus de judecători sub control judiciar

Toate trei au făcut reclamație la Poliție, iar individul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, iar acum se află sub controlu judiciar.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de agresiune sexuală.

Citește și: 

Semnele care-ți arată că ești hărțuit sexual. Cum te aperi și unde te poți adresa

Placido Domingo şi-a recunoscut faptele de hărţuire sexuală. Le-a cerut scuze celor 27 de femei agresate

Mai multe