Bilete de avion către 6 destinații noi care vor fi operate din București și Bacău. Ce companie aeriană își extinde prezența pe harta zborurilor din Europa

3 februarie 2026 15:18   Național
Ultima actualizare:

Compania aeriană românească Dan Air își consolidează prezența pe piața zborurilor regulate prin lansarea a șase noi rute europene, care vor fi disponibile din 1 aprilie 2026. Noile destinații vor fi operate din București și Bacău și includ Valencia, Larnaca, Madrid, Barcelona, Paris și Treviso.

Șase destinații europene noi lansate de Dan Air din București și Bacău

Decizia vine ca răspuns la interesul tot mai mare pentru curse directe în sezonul estival, atât din Capitală, cât și din zona Moldovei. Zborurile vor fi efectuate pe durata sezonului de vară, între 1 aprilie și 24 octombrie 2026, potrivit anunțului companiei.

Totodată, operatorul va suplimenta frecvențele pentru două rute cu cerere ridicată din Bacău. Cursele către Bruxelles și Londra Luton vor avea câte un zbor suplimentar pe săptămână, ajungând astfel la trei rotații săptămânale pentru fiecare destinație.

Pentru a susține extinderea rețelei, Dan Air va introduce în flotă o a doua aeronavă începând cu 1 aprilie. Aceasta va permite operarea simultană a două avioane, fiecare cu o capacitate de 180 de locuri. În aceste condiții, compania va deservi patru destinații din București și 12 din Bacău.

„Introducerea celei de-a doua aeronave în operarea zborurilor regulate pentru sezonul de vară 2026 ne permite să facem un pas înainte în dezvoltarea Dan Air şi să ne respectăm angajamentul faţă de pasagerii noştri de a extinde constant reţeaua de rute şi opţiunile de conectivitate”, a declarat Matt Ian David, CEO Dan Air, potrivit News.ro.

Flotă extinsă, frecvențe suplimentare și bilanț pozitiv al companiei

Conform programului anunțat, din București vor fi operate curse către Larnaca în zilele de miercuri și duminică, respectiv către Valencia, cu plecări programate lunea și vinerea.

De pe aeroportul din Bacău, pasagerii vor avea acces la zboruri spre Madrid și Larnaca (joi și duminică), Valencia (luni și vineri), precum și către Barcelona, Paris (Beauvais) și Treviso, operate marți și sâmbătă.

În cursul anului 2025, Dan Air a transportat peste 235.000 de pasageri și a raportat un nivel de punctualitate de 98%. De la lansare, operatorul a depășit pragul de 4 milioane de pasageri, cu un grad mediu de ocupare de 85%. Compania, fondată în 2017 de pilotul comandant Dan Iuhas, este 100% românească și a devenit membră IATA în 2024. În prezent, Dan Air operează atât zboruri comerciale sub brand propriu, cât și curse ACMI pentru alți transportatori internaționali.

Mai multe