Biletele la concertul Rammstein se pun în vânzare la 1 noiembrie

31 octombrie 2012 11:22   Național
Ultima actualizare:

Fanii trupei Rammstein au parte de o veste bună. Biletele la concertul pe care nemţii îl vor susţine la 28 iulie 2013 se pun în vânzare joi, 1 noiembrie. Organizatorii au anunţat că preţul tichetelor va fi cunoscut doar în ziua în care se va da starul vânzării lor.

Rammstein va concerta în cadrul festivalului Rock the City, care are loc pe 27 şi 28 iulie 2013 la Romexpo. Pentru fanii din România, organizatorii au pregătit o promoţie de excepţie: primii 2.000 de cumpărători vor beneficia de o reducere de 20 la sută din preţul tichetelor, indiferent de categorie. Preţul biletelor va fi făcut public abia în ziua punerii lor în vânzare.

Tichetele de acces la concert se găsesc de joi în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo), în librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online pe www.eventim.ro. Primul concert susţinut de Rammstein în Capitală a fost în anul 2010, în cadrul festivalului Sonisphere. De la acea apariţie, trupa germană şi-a sporit numărul de fani în România, datorită spectacolului extrem de reuşit pe care l-a făcut pe scenă.

Mai multe