Blestemul familiei Rotariu. Fiica cea mare, implicată într-un scandal uriaș
Drama familiei Rotariu parcă nu se mai termină. Cei doi copii înfiaţi sunt bolnavi, iar fostul fotbalist şi soţia lui umblă cu ei numai prin spitale. Asta în timp ce fiica cea mare a intrat acum într-un scandal uriaş. Romina este acuzată că a lovit atât de tare un copil, la creşa unde lucrează, încât i-a rupt piciorul.
Caz şocant la o creşă din Timişoara! Un micuţ de numai doi ani a fost maltratat chiar de către cea care trebuia să aibă grijă de el. Într-un puseu de furie, Romina Rotariu, 33 de ani, fiica cea mare a fostului fotbalist Iosif Rotariu, care deţine de altfel grădiniţa privată, a lovit cu sălbăticie copilul. Părinţii spun că şi-au găsit băieţelul plângând şi era alb ca varul. L-au dus imediat la spital, unde a fost internat cu fractură de femur. Apoi, au depus plângere la Poliţie. Acolo au aflat ce s-a petrecut cu adevărat, vizionând filmul înregistrat de camerele de supraveghere. „În dreptul uşii, l-a luat de sub braţ şi a dat cu el de mai multe ori, de vreo două ori, de un pat. Rama era de fier. După ce a dat de două ori cu el, i-a dat drumul, copilul meu a picat pe jos în faţă, l-a luat de mână şi l-a tras pe podea. Atât am văzut pe filmare. N-am putut să mă mai uit”, a povestit Valentin Petcu, tatăl copilaşului.
Romina a fost reţinută de oamenii legii pentru 24 de ore şi acum se află sub control judiciar pentru 60 de zile. Tânăra suferă de diabet de la 14 ani şi are nevoie de tratament adecvat. Iosif Rotariu a spus că înainte de incident, fiica lui suferise o criză de diabet.
„Cu o oră înainte de a se întâmpla acest incident a intrat în hipoglicemie, avea 50 glicemia, a luat zahăr şi a făcut 500 glicemia. Practic, era inconştientă”, a declarat fostul sportiv. Şi mama Rominei e distrusă de cele întâmplate: ”Nu am mâncat nimic de două zile nici eu, nici soţul meu, şi nici ea. Rominei i s-a făcut rău, cu o oră înainte să se întâmple tragedia. A schimbat o fetiţă, iar colega ei a schimbat băieţelul. Apoi copilul a venit la ea să-i ceară o pernă cu care doarme. Mama lui îi spusese cu o zi înainte să-l dezveţe de obiceiul ăsta. Dar băieţelul s-a enervat. Atunci ea l-a luat şi l-a dus în pat, nu a fost maltratat. Ne-am interesat şi la spital, nu trebuie operat. Am încercat să vorbesc cu părinţii, le-am propus să mergem la un spital în Franţa, însă nici nu vor să audă. Nu o să o mai lăsăm pe Romina să lucreze. Grădiniţa nu o să se închidă”. Totuşi, creşa, care e deschisă chiar în vila familiei, funcţionează ilegal.
”Din punctul nostru de vedere, instituţia nu există în reţeaua noastră şcolară, este un club privat, neacreditat”, a declarat Aura Danielescu, şeful Inspectoratului Şcolar Timiş. Astfel că sunt şanse mari ca autorităţile să pună lacătul pe ea.
Kassandra, operată de 44 de ori
Viaţa Kassandrei Rotariu (12 ani) este desprinsă parcă din filmele de groază! Micuţa a fost părăsită de părinţi de mică şi adoptată de o bunică nebună care a aruncat-o de la etaj. Fostul fotbalist şi soţia lui au înfiat-o pe Kassandra de la vârsta de 4 anişori. A fost nevoie de 44 de operaţii ca fata să poată merge acum aproape normal. Cei trei fac naveta România-Franţa, acolo unde au găsit un medic extraordinar. După atâtea intervenţii chirurgicale, micuţa zâmbeşte din nou, pentru că la ultimul control medical, după o nouă operaţie la şold, când i s-a pus proteză, a primit în sfârşit o veste bună. Aceea că poate să renunţe la încălţămintea ortopedică de 12 centimetri, după şase ani, pentru una de doar trei centimetri.