Blocați în liftul de la mall cu bebelușul în brațe

18 aprilie 2017 21:25   Național
Ultima actualizare:

Clipe de panică într-un mall din Capitală. Patru adulți și un copil de 10 luni au rămași blocați în lift aproape o oră în Park Lake Shopping, aflat în cartierul Titan.

Totul s-a întâmplat luni, în a doua zi de Paște, în jurul orei 17.00. Oamenii povestesc că au vrut să coboare la - 2 pentru a ajunge în parcarea subterană, dar că la etajul 3 elevatorul nu a mai funcționat. ”Butonul de alarmă nu funcționa, interfonul de urgență nici atât. Am stat 40 de minute fără semnal, aproape fără aer. Noroc că cei de la pază au băgat o coadă de matură printre uși să avem aer. După ce au chemat pompierii și ne-au descarcerat, am încercat să dăm de cei de la management, dar nu erau”, a povestit una dintre persoanele blocate în lift. Imediat după ce au fost scoși, oamenii s-au dus direct la Secția 12 de Poliție și au făcut plângere. 

”Se vor face cercetări pentru a se stabili cui îi aparține responsabilitatea pentru disconfortul creat”, ne-au declarat surse din cadrul Poliției Capitalei.

Mai multe