Bogdan Olteanu, audiat din nou de procurorii DNA

17 august 2016 11:36   Național
Ultima actualizare:

Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a fost adus miercuri din arestul Capitalei, supranumit ”beciul domnesc”, la DNA. El este audiat în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării relatează știrileprotv.ro.

Fostul viceguvernator al BNR a stat în arest la domiciliu din 29 iulie până în 12 august, când a fost arestat preventiv pe o perioadă de 16 zile, în urma unei decizii a instanţei supreme.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri.

”Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Un alt folos necuvenit primit de Olteanu ar fi constat în servicii de consultanţă în campania electorală din 2008 pentru alegerile parlamentare.

Surse judiciare au declarat că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009

Mai multe