Bolnavii de la Spitalul Judeţean Timişoara se înălzesc cu plăpumi și pături electrice, după ce Colterm a oprit agentul termic
Bolnavii de la Spitalul Judeţean Timişoara au primit plăpumi şi pături pentru a se încălzi, după sistarea furnizării agentului termic, în timp ce la Terapie Intensivă se folosesc pături electrice şi aparatele de climatizare. Conducerea Consiliului Judeţean şi cea a spitalului au stabilit că vor fi făcute demersuri pentru instalarea unei centrale termice propii pentru unitatea medicală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a avut, marţi seara, o întâlnire cu managerul Spitalului Judeţean Timişoara, unitate medicală aflată în administrarea CJ, în care au stabilit achiziţionarea unei centrale proprii pentru unitatea sanitară. Consiliul Judeţean va face, miercuri, o rectificare bugetară şi va aloca suma necesară achiziţiei.
„Pe termen scurt, am hotărât împreună cu managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, să fie puse în funcţiune aparatele de climatizare pentru a da un răspuns imediat şi a încerca să rezolvăm în două-trei zile situaţia încălzirii, iar pe termen mediu şi lung să ne concentrăm pe o soluţie alternativă, realizarea unei centrale proprii de încălzire.
Mâine vom avea o rectificare de buget aici, la Consiliul Judeţean, şi vom aloca 750.000 de lei pentru a demara procedurile de urgenţă în vederea realizării acestei lucrări la Spitalul Judeţean şi în cea mai scurtă perioadă posibilă, să avem o soluţie pregătită pentru Spitalul Judeţean şi să nu mai depindem de Colterm”, a declarat Alin Nica.
Şeful CJ Timiş a solicitat stare de alertă
Şeful CJ Timiş a solicitat primarului Timişoarei, Dominic Fritz, să declare stare de alertă. „Îi solicit primarului Timişoarei, Dominic Fritz, să convoace Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă în vederea declarării stării de alertă locală în baza prevederilor OUG nr.28/2004 pentru a facilita procedurile pentru realizarea unui răspuns adecvat de către noi, Consiliul Judeţean, de către celelalte instituţii care suferă în urma acestei situaţii şi să reuşim să venim cu soluţii”, a afirmat Nica.
Bolnavii se încălzezsc cu plăpumi
Managerul Spitalului Judeţean Timiş, Raul Pătraşcu, a declarat, la rândul său, că bolnavii se încălzesc momentan cu plăpumi, respectiv cu pături încălzite electric.
„Răspunsul pe termen scurt este utilizarea lenjeriei de iarnă, a plăpumilor, a păturilor, iar pe Terapie Intensivă a păturilor încălzite electric în suplimentarea instalaţiei de climatizare, care poate suplimenta încălzirea, pe termen scurt”, a declarat Raul Pătraşcu, potrivit news.ro.
Marţi, la prânz, a fost oprită furnizarea gazului către Colterm din cauza datoriilor pe care compania de termoficare le are la E.ON. Peste 50.000 de abonaţi Colterm sunt afectaţi de această situaţie, printre aceştia se numără şcoli şi spitale.