Bonuri de masă, cazări gratuite și tombole pentru cei care se vaccinează
Vaccinarea este cea mai bună armă a noastră împotriva pandemiei și singura care ne protejează de boală. Din păcate, doar puțin peste 5 milioane de români au înțeles asta. Pentru a-i convinge pe nehotărâți, autoritățile iau noi măsuri.
După maratoane de vaccinare, facilitarea accesului la ser pentru toată lumea, amenajarea de centre în locuri inedite și oferirea, prin lege, a unei zile libere plătite de la serviciu, acum cei care se vaccinează ar putea primi tot felul de premii. Ministrul Sănătății are în vedere acordarea de bonuri de masă pentru cei care aleg să se vaccineze, precum și organizarea de tombole.
„Deocamdată, avem în lucru o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă, pentru cei care se vor vaccina de acum înainte, şi suntem în discuţii, încă nu avem o formă finală a unor loterii la care să participe toate persoanele vaccinate care doresc acest lucru. Cam acestea sunt măsurile pe care le avem agreate în acest moment, urmând să vedem dacă considerăm oportun fie ca ele să fie extinse, dacă sunt de succes, fie să fie înlocuite cu alte măsuri dacă se consideră necesare. În momentul acesta, loteria este încă la stadiul de discuţii, vom veni cu mai multe propuneri, vedem care sunt cele mai uşor de operaţionalizat şi acceptat de Guvern şi acelea vor fi implementate”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă pentru News.ro.
Cazare gratis pentru studenți, la Iași
De asemenea, studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, care fac dovada vaccinării, vor beneficia de o lună de cazare gratuită în campusul studențesc, au anunțat săptămâna trecută reprezentanții instituției. Cererea și adeverința de vaccinare trebuie trimise pe e-mail către Direcția de Servicii Studențești, până la 31 octombrie.
Loteria Română și-a premiat vaccinații
Și alte instituții oferă beneficii vaccinaților. Pentru a susține campania de imunizare, Loteria Română a organizat în perioada 14-17 iunie o campanie numită „Te vaccinezi și câștigi”. Cei care au luat bilet, au participat la o tombolă specială și au fost extrași au putut ridica premiul pe baza adeverinței de vaccinare. 5 români au câștigat câte 10.000 de lei fiecare, iar un bucureștean a luat premiul cel mare de 50.000 de lei.
Și până acum s-au dat diverse mici premii și surprize pentru cei care s-au vaccinat, pornind de la bilete la teatru și circ până la o porție de mici cu muștar.