Boureanu schimbă legea Poliției Române. Ce drepturi și obligații vor avea cetățenii
Se schimbă Legea Poliției Române! Ca să nu mai existe loc de interpretări și abuzuri, aleșii au întocmit o listă cu toate situațiile în care polițiștii pot lua pe cineva la secție, dar și cu drepturile celor ”reținuți”.
Potrivit legii, polițiștii au dreptul să ducă o persoană la secție atunci când aceasta e un pericol pentru viața altora, când e bănuită de comiterea unor fapte ilegale sau când nu se poate stabili identitatea sa. Un proiect de lege aflat acum în dezbatere publică vine cu completări importante. Astfel, se stabilește că persoana dusă la secție nu va putea sta acolo mai mult de 24 de ore, dar și drepturile pe care le au cei conduși la sediu.
Proiectul va include în Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române situațiile punctuale în care se va putea duce o persoană la secție:
când nu se poate stabili identitatea ei sau când există suspiciuni că identitatea declarată nu e cea adevărată ori că documentele ar putea fi false;
persoana creează suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
prin acțiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, ordinea publică sau alte valori sociale;
a săvârșit în flagrant o faptă prevăzută de legea penală, constatată potrivit normelor de procedură penală;
este dată în urmărire, potrivit legii;
este necesară executarea unui mandat, emis potrivit legii;
a evadat din starea legală de reținere sau deţinere, a fugit dintr-un centru educativ, centru de detenție sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;
”Persoana condusă la sediul poliției este supusă, în toate cazurile, controlului corporal, al bagajelor şi vehiculului, în scopul identificării unor arme, obiecte sau substanțe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, ori a căror prezență este de natură să creeze un pericol pentru ordinea public”, mai scrie în proiect.
Potrivit avocatnet.ro, polițistul va trebui să scrie într-un document care sunt motivele pentru care persoana e condusă la secție, măsurile luate cu această ocazie, modalitatea în care i s-au adus la cunoștință drepturile sale persoanei duse la secție, rezultatul controlului corporal sau al bagajelor, dacă s-au folosit mijloace de constrângere, ora începerii verificării situației persoanei și luării măsurilor legale. O copie de pe acest înscris va fi dată și persoanei duse la secție, potrivit proiectului de lege.
Cei chemați la secție vor avea însă și drepturi! În primul rând, polițistul va trebui să le comunice motivul pentru care sunt duşi la sediu, înainte ca acest lucru să se întâmple. Cel ”reținut” va putea să ceară informarea unui membru de familie sau a altei persoane despre măsura la care este supus, cu o întârziere maximă de patru ore. În plus, persoana condusă la secție va avea dreptul "de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, precum și de a nu da nici o declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare, ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a unei persoane", după cum scrie în proiect.
Potrivit noii legi, ducerea persoanei la secție va fi o măsură administrativă care, cu toate verificările și alte măsuri luate cu privire la persoana cu pricina, nu va putea depăși 24 de ore. După expirarea termenului, persoana respectivă va trebui lăsată să plece, chiar și dacă nu i s-a putut stabili identitatea.
Proiectul aflat acum în dezbatere vine la scurt timp după scandalul în trafic în care a fost implicat fostul deputat Cristian Boureanu. Acesta s-a ales cu dosar penal după ce i-a înjurat, amenințat și chiar lovit pe polițiștii care au vrut să îl legitimeze. Tot în urma scandalului cu pricina s-a luat măsura dotării celor de la Rutieră cu camere video care să înregistreze toată activitatea de pe teren.