Breaza, destinație turistică pe bicicletă
Orașul prahovean Breaza este de acum o atracție pentru iubitorii mersului pe bicicletă. Nu mai puțin de 40 de kilometri de trasee cicloturistice au fost deschise weekend-ul trecut în jurul localității, în cadrul unui proiect de susținere a turismului ecologic.
Stațiunea Breaza e de acum mai interesantă pentru iubitorii de natură și de mobilitate. Nu mai puțin de 40 de kilometri de trasee turistice pentru biciclete au fost inaugurate la sfârșitul săptămânii trecute, la inițiativa Centrului de informare și promovare turistică Breaza. Proiectul „Breaza Cicloturistică” s-a bucurat de susținerea Asociației „Adevărații Veloprieteni România” și a Policolor Automotive. Două din cele trei trasee au putut fi testate deja weekend-ul trecut de iubitorii mersului pe bicicletă. Ei au pedalat pe străzile din Breaza, dar și pe dealurile din jurul orașului, ajungând până la Islazul Mălaiele.
Turul de încercare a continuat pe străduţe mai izolate şi pitoreşti, de pe Dealul Vrăbieşti, dar şi prin pădurea de fag de pe Dealul Lazului, aflat în nordul oraşului. Duminică, sub îndrumarea unui ghid al Centrului de informare și promovare turistică Breaza, a fost deschis oficial traseul C3, pe parcursul căruia au fost vizitate clădirile frumoase, cu istorie bogată, de pe aleile mai puțin cunoscute ale orașului Breaza.
„Am inaugurat oficial la Breaza două din cele trei trasee cicloturistice care au fost marcate cu ajutorul Policolor Automotive. Apreciem sprijinul, cu atât mai mult cu cât în toată România mai avem proiecte asemănătoare doar în Urlați, Călărași și Maramureș. Breaza e un oraș superb, cu peisaje incredibile, pe care le-am putut admira în timpul celor două ture parcurse sâmbătă și duminică. De asemenea, acest loc este plin de povești, astfel că dincolo de plimbarea pe două roți ai acces la un loc încărcat și de istorie”, a spus Mihai Deneș, vicepreședinte al Asociației „Adevăraţii VeloPrieteni”.
În următoarele zile va fi terminată și marcarea traseului C1, care are un grad redus de dificultate.