Brutele care au violat o fată fugită dintr-un centru de plasament, arestate
Cei şapte tineri reţinuţi după ce au violat şi sechestrat o adolescentă de 16 ani, fugită dintr-un centru de plasament din Târgovişte au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, transmite news.ro.
Magistraţii dâmboviţeni au emis, în noaptea de miercuri spre joi, mandate de arestare preventivă pe numele celor şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, reţinuţi pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Ei au fost reclamaţi că au abuzat sexual şi au sechestrat o adolescentă de 16 ani fugită dintr-un centru de plasament din Târgovişte.
Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată.
Cei şapte fuseseră reţinuţi miercuri, iar la audieri şase dintre ei au recunoscut faptele, cel de-al şaptelea negând orice implicare.
Tânăra violată, care a reuşit să fugă din locuinţa în care fusese sechestrată şi a revenit în centrul social în care locuia, a dat declaraţii la Poliţie, după care a fost dusă la un spital.
Fata a fost abandonată de familia ei în urmă cu doi ani când, reclamând comportamentul violent al tinerei şi faptul că aceasta a abandonat şcoala, părinţii au lăsat-o în grija autorităţilor, fiind internată într-un centru deschis, din care poate pleca în baza unui bilet de voie.
Potrivit DGASPC Dâmboviţa, duminică, tânăra a cerut şi a obţinut un bilet de voie pentru două ore, spunând că doreşte să se întâlnească în oraş cu nişte prieteni, însă după expirarea perioadei prevăzute în bilet ea nu a revenit, reprezentanţii centrului social anunţând dispariţia acesteia. În cei doi ani de când a fost internată în centrul social, tânăra a mai fugit.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, poliţiştii au fost sesizaţi, marţi, că o tânără ar fi fost violată de şapte bărbaţi, care, după ce au obligat-o să aibă raporturi sexuale cu ei, au încuiat-o într-o locuinţă din comuna Măneşti.
Fata a reuşit să fugă şi s-a dus la centrul social în care locuieşte, povestind ceea ce i s-a întâmplat, iar unul dintre reprezentanţii centrului a anunţat Poliţia.
Poliţiştii au început cercetările şi i-au identificat pe cei şapte.