Bucureşteanul, care ameninţa că se aruncă de pe bloc, a renunţat la protest - FOTO

27 mai 2011 12:23   Național
Ultima actualizare:

Bărbatul, care se afla pe un imobil de pe strada Sabinelor din Sectorul 5, ameninţa că se aruncă pentru că a rămas fără casă. Imobilul în care locuia a fost retrocedat, iar proprietarul a venit ieri şi l-a evacuat.

UPDATE 16.00 Bărbatul a renunţat la protest. El a coborât împreună cu fiica sa de pe imobil, având promisiunea autorităţiilor că situaţia lui se va rezolva.

"50% din problemă s-a rezolvat, am încredere în autorităţi că se vor ţine de cuvânt. Nu cred că am făcut ceva ieşit din comun, decât să dorm în stradă cu copii...", a spus acesta la coborâre.

Bărbatul şi fiica lui au fost urcaţi într-o ambulanţă unde au fost consultaţi de medici. Cei doi au stat aproape 6 ore în soare.

O persoană a anunţat la 112 că un bărbat vrea să se arunce de pe o clădire.

Bărbatul ameninţă că sare de pe imobil cu tot cu unul dintre copiii săi, de trei ani, pe care îl ţine în braţe.

Bucureşteanul mai are încă doi copii care se află acum în grija mamei. Soţia lui este şi ea pe srada Sabinelor şi îl roagă pe bărbat să nu recurgă la gesturi disperate, potrivit Adevarul. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti s-au deplasat la faţa locului şi sunt gata să intervină în orice moment. Aceştia sunt pregătiţi cu o autoscară şi un echipaj de stingere.

Poliţiştii încearcă să negocieze cu bărbatul, dar acesta nu se lasă înduplecat. Conform ISU, bărbatul s-a urcat pe clădire în jurul orei 10.30.

Bucureşteanul şi-a ieşit din minţi când a aflat că va fi evacuat cu forţa. Cazul de astăzi face parte dintr-un şir lung de ameninţări care au avut loc în zonă, după ce şi alte persoane care au fost evacuate au recurs la această modalitate de protest.

Bărbatul a cerut ca în schimbul apartamentului său să primească 300 de metri pătraţi în centrul Bucureştiului.

Mai multe