Bucureştenii, revoltaţi de închiderea teraselor la ora 00.00. Uite ce comentarii au postat pe site-ul primăriei

17 ianuarie 2013 11:43   Național
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi dintre cei care au comentat proiectul lansat în dezbatere publică de reprezentanţii Primăriei Capitalei consideră că măsura de reducere a programului teraselor din centru este una inacceptabilă. Ei consideră că prin adoptarea acestui proiect, autorităţile îi vor alunga pe petrecăreţii locali şi pe turişti din zona centrală a oraşului şi că îi vor falimenta pe patronii de localuri. „Ideea de a închide la 22.00-24.00 terasele este ridicolă. Pierdem bani şi turişti dacă facem asta. În rest, cu reglementările estetice şi spaţiale sunt de acord. Ce urmează, să limităm orele la care circulă trenurile pentru că stau oameni lângă gară/calea ferată/stadion?  E stupid”, e de părere Mihai Eftimescu.

A limita programul teraselor este o propunere (încă) non-economică. A "curăţa" zona este altă discuţie. Dar când uniformizaţi terasele şi creaţi culoare de acces pentru pompieri/salubrizare etc. vă rog să urcaţi şi la etaje şi să evacuaţi "chiriaşii" fără chirie”, scrie pe site Ioana. Bucureştenii critică şi celelalte prevederi ale acestui proiect, care e văzut extrem de restrictiv.

„Închiderea teraselor la orele 22.00, 24.00 sau 01.00 înseamnă că Bucureştiul nu va mai avea terase răcoroase pentru zilele cu temperaturi de 40 grade. Concertele/spectacolele nu ar trebui să se termine la ora 22.00, ci ar trebui, în schimb, prelungit programul metroului. Mâncărurile preparate în aer liber sunt gustoase şi ieftine. Iar desfiinţarea televizoarelor înseamnă că bucureştenii nu vor mai putea privi meciuri sau alte evenimente la terase, aşa cum se procedează în vestul Europei”, spune Raluca Oana.

Citeşte şi:

Adio, distracţie noaptea în Centrul Istoric!

Uite cum omoară Oprescu terasele din Centrul Vechi!

Sunt însă şi oameni care salută iniţiativa edililor. Aceştia sunt de părere că activitatea agenţilor economici trebuie reglementată astfel încât calitatea serviciilor oferite să crească. „Felicitări pentru proiect. Se pare că nimeni nu a observat că în regulamentul propus, în afara programului pentru terase, se găsesc şi alte reglementări vitale pentru zona respectivă, cum ar fi amenajarea teraselor (culoarea umbrelelor teraselor şi interdicţia de a se pune flori artificiale), obligaţia salubrizării zonei aferente, distanţa pe care se pot amenaja terasele (acum fiecare s-a extins cum a vrut şi unde a vrut, sunt străzi întregi unde nu ai loc să circuli sau, în cel mai rău caz, trebuie să mergi în şir indian). Păcat că nu se specifică interdicţia parcării în zona respectivă, nu am mai vazut nicăieri străzi pietonale pe care să fie parcate maşini”, scrie Mario pe site-ul primăriei.

Proiectul care vizează modificarea regulamentului de funcţionare a teraselor sezoniere în Centrul Istoric a fost lansat în dezbatere publică pe pagina web a Municipalităţii. Acesta prevede, printre altele, închiderea teraselor din Centrul Istoric la ora 00.00 (în timpul săptămânii) şi la ora 01.00 (în weekend). Până la 25 ianuarie, bucureştenii pot intra aici să-şi spună părerea despre acest proiect. Edilii spun că vor ţine cont de propunerile venite din partea oamenilor, dacă acestea sunt argumentate. Dacă va fi aprobat în cadrul şedinţei de Consiliu General, noul regulament va intra în vigoare la 15 martie. 

Mai multe