Bucureştenii, solidari cu românii afectaţi de inundaţii. Cum au primit sinistraţii ajutoarele din Capitală

8 august 2014 13:27   Național
Ultima actualizare:

Joi dimineaţă un convoi cu ajutoare, plecat din setorul 6 al Capitalei, a ajuns la locuitorii comunei Vaideeni, judeţul Vâlcea. Zona a fost afectată puternic de revărsările de ape de la sfârşitul lunii trecute, motiv pentru care bucureştenii au sărit în ajutorul sinistraţilor, donând bunuri de uz casnic, apă şi alimente.

Transportul umanitar, constând în mii de sticle de apă, ulei, conserve, zahăr, făină, pâine şi îmbrăcăminte a ajuns joi în localitatea Vaideeni. Maşinile, încărcate până la refuz, au fost însoţite de echipaje ale Poliţiei Locale sector 6, stârnind panică în rândul localnicilor. Lumea s-a strâns ca la urs ca să afle motivul pentru care poliţiştii din Bucureşti au ajuns să patruleze pe străzile comunei. S-au dumirit că oamenii legii nu caută hoţi sau mafioţi când au văzut baxurile cu apă, cutiile cu pâine şi conserve din benele camionetelor.

Bunurile, donate de bucureştenii din sectorul 6, au fost distribuite în curtea primăriei din localitate. Oamenii au primit cu evlavie ajutoarele trimise şi au mulţumit binefăcătorilor lor. Fiecare familie a primit o raţie de apă, pâine, conserve şi îmbrăcăminte care să-i ajute pe cei necăjiţi să treacă mai uşor peste nenorocirea care s-a abătut asupra lor.

Mâncarea şi îmbrăcămintea au fost donate de cetăţeni şi firme private în cadrul acţiunii de ajutorare demarate la începutul acestei săptămâni de Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Direcţia Generală de Poliţie Locală.

Transportul a constat în: apă plată/minerală – 1.800 de sticle de 2 litri, ulei - 190 litri, conserve pate ficat - 417 buc, făină - 100 kg, zahăr - 20 kg, orez - 235 kg, haine - 12 baxuri şi 5 saci.

Acţiunea de strângere de bunuri şi alimente destinate persoanelor afectate de inundaţii continuă pe raza sectorului, punctul de colectare fiind situat în incinta Clubului Seniorilor Sector 6, din Calea Plevnei nr. 234, telefon: 031.438.23.99. Persoanele care doresc să trimită ajutoare sinistraţilor sunt aşteptate în continuare, de luni până vineri, între orele 08.00 – 19.00, şi sâmbătă, între orele 08.00 – 14.00, cu alimente neperisabile, apă îmbuteliată, obiecte de îmbrăcăminte igienizate, produse sanitare şi electrocasnice în stare de funcţionare, pături, lenjerii de pat, perne, saltele, pamperşi, haine pentru copii şi bebeluşi, obiecte pentru uz casnic.

Orice ajutor este binevenit şi foarte important pentru sinistraţi, în situaţia în care mulţi dintre aceştia şi-au pierdut rudele în viitură, iar alte familii au în îngrijire copii de doar câteva luni.

Mai multe