Bucureşti: Angajaţii din poştă ameninţă să nu distribuie pensiile şi ajutoarele sociale
Reprezentanţii salariaţilor au anunţat că protestul se desfăşoară deocamdată la oficiile poştale 39, 35, 7, 53, 61, 6, 8, 38, 72, 20, 12, 82, 10 şi 4 care sunt închise în acest moment dar că se vor ralia şi alte unităţi.
Preşedintele filialei Bucureşti a SLPR susţine că după protestele de luni nu a existat nicio reacţie din partea conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, "nici măcar un telefon", ceea ce face ca nemulţumirea oamenilor să crească.
"Este pentru prima oară în 23 de ani când se întâmplă aşa ceva", a spus Marian Ciubeică.
Peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul luni, nemulţumiţi că cei din conducerea Companiei Naţionale Poşta Română vor să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii, a declarat pentru MEDIAFAX liderul sindical Matei Brătianu.
Poştaşii din Bucureşti sunt nemulţumiţi şi de faptul că le-a fost anulată o cursă pe zi, deşi aceştia sunt obligaţi să facă două curse zilnice din cauza volumului mare de corespondenţă.
Liderul sindical a mai spus că oamenii sunt nemulţumiţi şi din cauza faptului că cei din conducerea CNPR refuză să facă disponibilizări colective în urma cărora oamenii ar primi salarii compensatorii şi ar putea să beneficieze de indemnizaţie de şomaj, preferând să reducă programul de lucru cu o oră sau două pentru toţi salariaţii, ceea ce atrage şi o reducere salarială de 15-20 la sută