Bucureşti: Maşină de poliţie implicată într-un accident
22 octombrie 2009 5:39
Național
Ultima actualizare:
Un autoturism al Secţiei 24 de Poliţie a fost implicat într-un accident în această noapte în timp ce transporta mai mulţi scandalagii.
Maşina poliţiei a lovit puternic un alt autovehicul care trecea pe culoarea verde. Echipajul se întorcea pe şoseaua Giurgiului de la un scandal izbucnit între membrii unei familii din Ferentari.
Agenţii de Poliţie susţin că maşina lor avea girofarul şi sirenele pornite. De cealaltă parte, martorii îi contrazic pe oamenii legii, conform Realitatea TV.
În urma accidentului, o agentă de poliţie şi doi pasageri din maşina de poliţie au ajuns la spital.
Dosarul va fi preluat de un procuror care va stabili cine este vinovat de acest accident.