Bugetarii, premiaţi în funcţie de cât de amabili sunt la muncă
Adio, feţe acre la ghişeu! Bugetarii vor fi promovaţi şi recompensaţi cu prime lunare inclusiv în funcţie de cât de amabili sunt cu ai lor colegi şi cât de preocupaţi sunt de interesul general al instituţiei unde sunt angajaţi.
În cazul medicilor, va conta şi cât de fideli sunt spitalului în care lucrează, iar judecătorii vor încasa prime dacă rezolva rapid multe dosare, potrivit unor principii avansate de ministere pentru a fi incluse în nouă lege a salarizării bugetarilor.
Toate aceste criterii de performanţă, aproape integral redactate la modul general, sub formă unor principii, au fost avansate de ministere pentru a fi incluse în nouă lege a salarizării angajaţilor din sistemul bugetar şi a fi avute în vedere, alături de alţi factori, la promovarea şi la recompensarea financiară a acestora, scrie profit.ro.
Medicii vor fi cântăriţi şi în funcţie de fidelitatea faţă de spitalul în care lucrează şi de disponibilitatea la efort suplimentar. Ei vor încasa prime lunare şi în funcţie de gradul de satisfacţie al pacienţilor, de gradul de implicare în utilizarea echipamentelor şi a materialelor “cu încadrarea în normativele de consum”, dar şi de aportul la realizarea de către spital a veniturilor proprii, “altele decât cele provenite din sursă de finanţare aprobată”.
Bugetarii care lucrează în muzee şi vor să încaseze prime vor fi evaluaţi şi pe baza unor criterii specifice, precum participarea directă la deschiderea unor noi secţii şi implicarea în lucrări de restaurare a unor bunuri de patrimoniu.
Ministrul Muncii, Ana Costea, a format o comisie de lucru care are sarcina de a aduna sugestii de la sindicate şi ministere partenere pentru elaborarea proiectului de lege a salarizării.