Bugetarii recuperează sâmbătă ziua liberă acordată pe 2 mai

25 aprilie 2014 12:52   Național
Ultima actualizare:

Mâine, 26 aprilie, este zi lucrătoare pentru bugetarii care vor avea liber în data de 2 mai. Totodată, elevii sunt chemaţi la şcoală în această zi. Săptămâna viitoare, însă, aceştia vor avea o minivacanţă, în perioada 1 - 4 mai.

Potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial, ziua de 2 mai se va recupera fie în 26 aprilie 2014, fie prin prelungirea programului zilnic de lucru până la data de 31 mai 2014.

Aşadar, unele instituţii publice vor lucra în această sâmbătă, în timp ce altele pot opta pentru recuperare prin prelungirea programului de lucru.

Bugetarii care lucrează în instituţiile ce nu-şi pot întrerupe activitatea nu vor avea liber în ziua respectivă.

Mai mult, nici magistraţii şi nici celelalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 2 mai şi nici participanţii în aceste procese nu vor avea liber în acea zi.

Mai multe