Bugetul 2017. Uite unde vor ajunge banii României!

1 februarie 2017 14:46   Național
Ultima actualizare:

Guvernul a adoptat marți seara (31 ianuarie) proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2017. Click! vă spune cum au fost împărțiți banii și cum vor fi folosiți. Proiectul urmează să fie discutat, apoi votat, în Parlament.

Guvernul a aprobat în unanimitate proiectul de buget pentru 2017, marți seara (31 ianuarie). În cursul zilei proiectul a primit avizul CSAT, deși președintele Iohannis a spus că este ”prea optimist și supraevaluat”.

Iată, pe scurt, cum au fost împărțiți banii.

Sănătate

33,8 miliarde de lei – 4,15% din PIB, mai mult cu 3,5 miliarde lei decât în 2016; la aceasta sumă se adauga 3,9 miliarde lei, credite de angajament

Principalele obiective finanțate:

  • Alocarea a 700 milioane de lei suplimentar pentru medicamente compensate și gratuite
  • Construcția de spitale regionale și dotarea fiecărui spital județean cu un Computer-Tomograf
  • Achiziționarea vaccinurilor obligatorii pentru copii (774 milioane de lei)
  • Dotarea a șapte spitale cu acceleratoare liniare pentru tratarea cancerului
  • Finanţarea majorării cu 15% a salariilor din sistemul sanitar

Educație

25,02 miliarde de lei – 3,1% din PIB, mai mult cu 3,3 miliarde lei decât în 2016; la aceasta sumă se adauga 579,9 milioane lei, credite de angajament

Principalele obiective finanțate:

  • Finanțarea majorării cu 15% a salariilor din învățământ
  • Demararea programului ”Masă caldă” pentru 29.695 de elevi din 50 de școli
  • Finalizarea a 15 grădinițe și 12 școli (48 mil. lei) – după cum veți vedea, în bugetul ministerului dezvoltării există finanțare pentru construcția a 2.000 de școli și a 2.500 de creșe și grădinițe

Muncă și protecţie socială

79,7 miliarde de lei – 9,8% din PIB, mai mult cu 6,36 miliarde decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Creșterea salariului minim la 1.450 lei, de la 1 februarie
  • Creșterea pensiei minime la 520 de lei, de la 1 martie
  • Majorarea valorii punctului de pensie la 1.000 de lei, de la 1 iulie
  • Programul ”Prima Chirie” (18 mil. lei)
  • Programul ”Primul Salariu”

Ministerul Transporturilor

13,76 miliarde de lei – 1,69% din PIB, mai mult cu 5,18 miliarde (60%) decât în 2016

Creditele de angajament totalizează 4,9 miliarde, astfel că suma totală alocată este de 18,66 miliarde de lei – 2,3% din PIB

Principalele obiective finanțate:

  • Finalizarea a 62,5 km din secțiunea de autostradă Lugoj-Deva
  • Finalizarea a 28,7 km din secțiunea de autostradă Sebeș-Turda
  • Finalizarea variantelor ocolitoare din Târgu Jiu, Târgu Mureș, Caracal, Brașov și modernizarea centurii municipiului București între A1 și DN7
  • Finalizarea magistralei 4 de metrou București (325 mil. lei)
  • Finalizarea reabilitării a 272 km de drumuri naționale (DN5, DN18, DN56, DN66, DN76)
  • Finalizarea lucrărilor de infrastructură pe podurile Cernavodă și Borcea (37 mil. lei)
  • Asigurarea gratuității transportului CFR pentru studenți

Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene

6,9 miliarde de lei – 0,85% din PIB, mai puțin cu 1,40 miliarde decât în 2016

Creditele de angajament totalizează 30 miliarde, astfel că suma totală alocată este de 36,85 miliarde de lei – 4,5% din PIB

Principalele obiective finanțate:

  • Contractarea construirii a 2.500 de creșe și grădinițe și 2.000 de școli
  • Asigurarea apei curente, canalizării, drumurilor, serviciilor medicale și educative în mediul rural, prin Programul național pentru dezvoltare locală
  • Construirea a 30 de cămine studențești
  • Demararea contrucției pentru 2.769 apartamente (70 blocuri de locuințe), dintre care 850 se finalizează în 2017

Ministerul Agriculturii

17,4 miliarde de lei – 2,1% din PIB, mai mult cu 8 miliarde decât în 2016

Creditele de angajament totalizează 10,1 miliarde, astfel că suma totală alocată este de 27,13 miliarde de lei – 3,3% din PIB

  • Principalele obiective finanțate:
  • Plata tuturor subvențiilor cuvenite în 2017 (2,2 mld. lei)
  • Programul național de irigații (inclusiv apa necesară – 45 mil. lei)

Ministerul Energiei

467 milioane de lei – 0,057% din PIB, mai puțin cu 210 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Reabilitarea și modernizarea blocului 4 de la Rovinari, Complexul Energetic Oltenia (61 mil. lei)
  • Reabilitarea și modernizarea blocului 7 de la Ișalnița, Complexul Energetic Oltenia (33 mil. lei)
  • Realizarea Ciclului combinat cu turbine pe gaz de la Iernut, Romgaz (391 mil. lei)
  • Revitalizarea producției de Lignit de la Jilt Sud și Roșia de Jiu (14,5 mil. lei)

Ministerul Economiei

302 milioane de lei – 0,037% din PIB, mai mult cu 119 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Finanțarea programului național de cercetare geologică, menit a descoperi noi zăcăminte (5 mil. lei)
  • Centre de consultanță și informare (2,5 mil. lei)
  • Dublarea investițiilor în industria de apărare (20 mil. lei)

Ministerul Apărării Naționale

16,3 miliarde de lei – 2% din PIB, mai mult cu 5,71 miliarde (52%) decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Finanțarea programelor necesare respectării angajamentelor strategice asumate ca membru al NATO

Ministerul Afacerilor Interne

11,29 miliarde de lei – 1,38% din PIB, mai puțin cu 389 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Achiziționarea a 167 de autospeciale și 47 contaniere pentru intervenții (140,3 mil. lei)
  • Modernizarea a 26 sedii (pompieri, poliție, jandarmi, poliție de frontieră) (65 mil. lei)
  • Reabilitarea a 11 centre de reținere și arest preventiv (35 mil. lei)

Ministerul Afacerilor Externe

779 milioane de lei – 0,096% din PIB, mai mult cu 2 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Pregătirea președinției României a UE din 2019 (14,37 mil. lei + credite de angajament de 89,5 mil. lei)
  • Deschiderea a trei noi consulate generale (Salzburg-Austria, Haifa-Israel, Melbourne-Australia)
  • Modernizarea de sedii misiuni diplomatice/oficii consulare

Ministerul Justiției

3,18 miliarde de lei – 0,39% din PIB, mai mult cu 126 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Reabilitarea penitenciarelor și îmbunătățirea condițiilor de detenție (15,3 mil. lei)
  • Creșterea cu 50% a alocației de hrană a deținuților, de la 1 februarie (20 mil. lei)

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

765 milioane de lei – 0,093% din PIB, mai mult cu 593 milioane  decât în 2016

Creditele de angajament totalizează 1,2 miliarde, astfel că suma totală alocată este de 1,99 miliarde de lei – 0,24% din PIB

Principalele obiective finanțate:

  • Programul Start-up Nation (10.000 start-up-uri, 20.000 noi locuri de muncă)
  • Organizarea a opt târguri interne cu 4.000 de participanți, cu decontarea cheltuielilor
  • Asigurarea participării României la 40 de târguri internaționale (24 mil. lei) și decontarea participării la târguri pentru 500 IMM-uri

Ministerul Mediului

471 milioane de lei – 0,057% din PIB, mai mult cu 73 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Continuarea programelor Rabla, Casa Verde, etc.
  • Împădurire și realizarea de perdele forestiere
  • Dotare și conștientizare privind colectarea selectivă a deșeurilor

Ministerul Apelor și Pădurilor

347 milioane de lei – 0,042% din PIB, mai mult cu 95 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Împădurirea a minim 5.000 ha
  • Corectarea torenților prin consolidări de maluri
  • Programul ”Tai un copac, plantezi doi!”

Ministerul Tineretului și Sportului

432 milioane de lei – 0,03% din PIB, mai puțin cu 20 milioane decât în 2016

Principalele finanțări:

  • Finanțarea Campionatului European de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca (6,5 mil. lei)
  • Finanțarea Campionatului European de Baschet de la Cluj-Napoca (5,5 mil. lei)
  • Programul ”România în mișcare” (1 mil. lei)

Ministerul Turismului

80 milioane de lei – 0,01% din PIB, mai mult cu 31 milioane (63%) decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Finalizarea unor domenii schiabile (Straja, Câmpulung Moldovenesc, Voineasa) (23 mil. lei)
  • Finalizarea investițiilor în centrele de tratament de la Borsec și Govora (2 mil. lei)
  • Dublarea alocării financiare pentru marketing și promovare turistică a României

Ministerul Culturii și Identității Naționale

766 milioane de lei – 0,094% din PIB, mai mult cu 259 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Finanțarea majorării salariilor din instituțiile de spectacole
  • Reabilitarea ”Muzeului țăranului român”
  • Finanțarea festivalului internațional de muzică clasică ”George Enescu” și a festivalului internațional de teatru de la Sibiu

Ministerul Cercetării și Inovării

1,76 miliarde de lei – 0,22% din PIB, mai mult cu 22 milioane decât în 2016

Creditele de angajament totalizează 487 milioane, astfel că suma totală alocată este de 2,21 miliarde de lei – 0,27% din PIB

Principalele obiective finanțate:

  • Realizarea unui reactor de generația 4 în cadrul proiectului ”Alfred”, care va crea 2.300 noi locuri de muncă
  • Finanțarea proiectului ELI – laser de mare putere și dezvoltarea zonei Laser Valley

Ministerul Comunicațiilor

510 milioane de lei – 0,06% din PIB, mai mult cu 483 milioane decât în 2016

Principalele obiective finanțate:

  • Programul RO-NET (acoperirea broadband) (292 mil. lei)
  • Capitalizarea Poștei Române (170 mil. lei)

Ministerul Românilor de Pretutindeni

19,2 milioane de lei – 0,002% din PIB, mai mult cu 5,24 milioane decât suma alocată în 2016 pentru acest domeniu

Principalele obiective finanțate:

  • Cursuri de limba română pentru membri ai comunităților istorice (4 mil. lei)
  • Centre de informare

Ministerul pentru Dialog Social

11,7 milioane de lei – 0,001% din PIB, mai mult cu 7,19 milioane (159%) decât suma alocată în 2016 pentru acest domeniu

Principalele obiective finanțate:

  • Transparentizarea deciziilor în cadrul administrațiilor publice locale

Ministerul pentru Relația cu Parlamentul

7,32 milioane de lei – 0,0009% din PIB, mai mult cu 1,13 milioane (18%) decât suma alocată în 2016 pentru acest domeniu

Principalele obiective finanțate

  • Creșterea gradului de implementare a tehnologiei IT&C pentru îmbunătățirea fluxurilor comunicaționale intra- și interinstituționale

Ministerul Finanțelor

3,26 miliarde de lei – 0,39% din PIB, mai puțin cu 105 milioane decât în 2016.

Mai multe