Buluceală la Târgul de Nunţi

4 februarie 2017 20:34   Național
Ultima actualizare:

În timp ce mii de oameni protestau din nou pe străzi, alţii şi-au alocat o zi pentru cu totul alte probleme. Circa 10.000 de tineri au făcut coadă la Palatul Parlamentului pentru a intra la Târgul de Nunţi. Testul răbdării s-a dat cu adevărat abia în interior.

Ce dornici sunt românii să se căsătorească! O demonstrează elanul cu care au venit ieri în număr mare la Târgul de Nunţi organizat la Palatul Parlamentului, răbdarea pe care au avut-o să stea la cozile imense de la intrare, dar şi efortul de a „înota” printre standurile înguste şi aglomerate, în căutarea rochiei de mireasă, costumului de ginere, verighetelor şi accesoriilor necesare.

Aranjamente florale spectaculoase, din bezea, verighete pe care, mai nou, se imprimă propriul ritm cardiac, iepuraşi în locul clasicilor porumbei albi şi lună de miere ce ajunge până la 10.000 de euro, acestea sunt doar câteva dintre ofertele prezentate viitorilor însurăţei. Pe culoarele dintre standuri se înainta cu dificultate. Însă cea mai mare aglomeraţie era în zona rochiilor de mireasă. Timpul, aici, parcă se oprea în loc. Atmosfera – una clasică: sute de mâini scotoceau nerăbdătoare printre umeraşe, coadă la cabinele de probă, domnişoare îmbujorate de emoţie şi bărbaţi încărcaţi cu genţi şi paltoane, aşteptând cu o privire obosită să se termine „corvoada”.

„Ne aşteaptă o zi grea. Am rezervat-o pe toată special pentru acest târg”, spune Bogdan, un tânăr care aştepta, cu braţul plin de haine, ca iubita lui să probeze rochii de mireasă. Alte tinere nu au acceptat să fie văzute de viitorii soţi în rochia albă. Astfel, au venit însoţite de naşe, mame, surori. „Am probat 4-5 rochii până acum şi am găsit, în sfârşit, ceva ce-mi place. Viitorul soţ va fi surprins”, spune Mirela, o tânără care va avea nunta în august. Modele sunt pentru toate gusturile, mărimile şi buzunarele. Preţurile pornesc de la 1.000 de lei şi ajung până la peste 4.500 de lei. Vineri, în prima zi de târg, au fost reduceri consistente şi rochii de doar 22 de lei. Vrei să vezi şi tu oferta? Târgul e deschis şi azi, între orele 10 şi 18. 

Mai multe