Bunătăţi dacă pofteşti, ia sarmale secuieşti!

24 aprilie 2015 7:23   Național
Ultima actualizare:

În urmă cu cinci ani, la Gheorgheni (judeţul Harghita), soţii Bajko, Laszlo (marketing manager) şi Eniko (specialist în turism), ambii în vârstă de 47 de ani, deschideau prima fabrică de sarmale din România, inspiraţi de faptul că deliciosul preparat se poate păstra fără probleme la congelator.

În făbricuţa cu 5 angajaţi, totul se face manual. La Gheorgheni se produc anual 300.000 de sarmale, care ajung atât în ţară, cât şi în hypermarketuri din Ungaria sau Suedia, dar şi la românii plecaţi în Italia sau Germania. Soţii Bajko au dezvoltat şi o linie de condimente pentru supe tradiţionale. Afacerea de la Gheorgheni a pornit acum cinci ani. ”Soţul a avut ideea, am făcut acasă sarmale şi le-am pus la congelator. Mi-a zis: «Ce-ar fi dacă am face sarmale gata pregătite şi congelate?» Aşa am început”, povesteşte Eniko pentru “Adevărul”. Soţii Bajko deschideau, în decembrie 2010, prima fabrică de sarmale din România. Investiţia a fost de 130.000 de euro, din care 40.000 de euro dintr-un credit bancar, deja rambursat.

Soţii Bajko au impus reguli respectate cu sfinţenie: ”Varza o cumpărăm din Covasna, de la producători, noi o curăţăm şi o punem la murat, cu apă din fântână şi cu sare de la Praid, ca să nu fie nimic, nici clor, să fie fără niciun adaos. Când varza e gata, doamnele o curăţă. Dacă nu avem multe comenzi, congelăm şi foi de varză. Carnea o cumpărăm de la producători şi noi o măcinăm, slănina la fel”, explică Eniko.

În compoziţie se adaugă ceapă, cimbru, sare, piper, boia, mărar şi  orez. ”Nu punem conservanţi, le fierbem, le punem în cutii şi le congelăm”, adaugă Eniko.Afacerea de la Gheorgheni, spun proprietarii, e una profitabilă, marja de profit fiind în jur de 15% pe an. În 2013, compania a avut o cifră de afaceri netă de 278.020 de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

Click! spune

Caserolele sunt fie de 850 de grame (care includ 8 sarmale şi costă 14 lei), fie de 410 grame (cu 4 sarmale şi costă 7 lei). După ce s-au pus în caserole, sarmalele se congelează şi au termen de valabilitate o jumătate de an.

Articolul complet poate fi citit pe adevarul.ro.

Mai multe