Bunicul Luizei Melencu s-a externat din spital pe semnătură: «Vreau să fiu alături de fiica mea»

29 septembrie 2019 17:36   Național
Ultima actualizare:

Familia Melencu trăiește parcă o continuă perioadă de stres și durere, încă de la dispariția Luziei, una dintre cele două fete pe care principalul suspect al crimelor din Carcal, Gheorghe Dincă, a mărturisit că le-ar fi ucis. Și dacă durerea pierderii Luizei nu ar fi fost suficientă, pare că nici autoritățile române nu scutesc familia de la vizite prin spitale și stări de stres și anxietate.

După ce a fost somată să se prezinte la sediul DIICOT pentru prelevarea unei noi probe de ADN, mama Luizei Melencu, Monica Melencu, a explicat că nu mai dorește să le ofere autorităților probe biologice, din teama de a nu cumva acestea să fie plantate în anumite locuri și să se închidă cazul fiicei ei, pe care femeia o consideră în continuare ca fiind în viață.

După presiuni, amenințări, o amendă usturătoare și o vizită cu poliția și jandarmii la locuința sa, Monica Melencu a acceptat să ofere noi probe biologice. Întreaga situație, însă, a făcut-o și pe ea și pe tatăl ei, bunicul fetei dispărute, să ajungă la spital acuzând stări de rău și leșin. Dacă Monica Melencu a fost externată rapid, bunicul Luziei, având în vedere și vârsta sa înaintată, a fost sfătuit de medici să rămână internat în spital pe o perioadă mai extinsă, la secția de Cardiologie. „Amândoi prezentau dureri în piept cu caracter anginos. Au ajuns la spital”, spunea purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova la momentul respectiv. 

Bunicul Luizei a cerut să fie externat din spital pe proprie semnătură 

Totuși, bărbatul a cerut să fie externat pe proprie semnătură duminică, 29 septembrie, explicând că își dorește să îi fie alături fiicei lui în momentul în care se vor preleva noi probe ADN. Ambii au fost sfătuiți să meargă la psiholog, în condițiile în care medicii spun că prezența anchetatorilor îi poate afecta în continuare.

 „Au fost consultați de psihiatru. La pacientă consultul a fost unul în limite normale, însă s-au evidențiat ca amprentă a stresului cumulat în această perioadă. Sindrom anxios si recomandarea de consiliere psihologică. Pacientul a cedat din punct de vedere psihologic. Ieri, a fost consultat, tratament a primit, cu evoluție să sperăm favorabilă, chiar în prezența acestor factori de stres”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova, Cristina Geormăneanu.

Bunicul și mama Luizei au fost duși cu ambulanța la spital vineri seară

Vineri seara, 27 septembrie, mama și bunicul Luizei au fost duși la Spitalul Județean de Urgență din Craiova cu o ambulanță pentru victime multiple de la ISU Dolj. Cei doi au acuzat stări de rău, după ce jandarmii au încercat să o ia cu forța pe mama Luizei. Bunicul Luizei și-a turnat benzină pe el de două ori și a amenințat că își va da foc. 

„Pe semnătură am ieșit. Vreau să fiu alături de fiica mea, să aflăm adevărul. Acele fete (Alexandra și Luiza, n.r.) au fost clar traficate. Vrem să nu mai fim mințiți, înșelați, să nu mai fim induși în eroare. Să vedem cum se comportă cu noi mâine (luni – n.r.)”, a spus bunicul Luizei, duminică, după externare.

„Vom merge împreună (la București pentru prelevarea probelor biologice, n.r.) indiferent ce s-ar întampla. Vrem să aflăm adevarul, să nu mai fim mințiți. Acum ma simt bine alaturi de ea (de Monca Melencu,n.r.), pentru ca impreuna suntem o forta si o putere”, a mai spus acesta.

„Pacientul a solicitat externarea azi la.ora 11.47. A părăsit clinica de cardiologie pe semnătura. Avea tensiunea 16 la externare. A plecat cu tratament medicamentos fiind un pacient hipertensiv cronic. Valorile tensiunii arteriale pot creste având un în vedere factorii de stres la care este supus”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristina Geormaneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova, potrivit Digi 24

Mai multe