Bunicuţa care a omorât un violator poate ajunge după gratii. “Ce puteam face dacă începuse să mă pipăie?”

20 aprilie 2017 16:58   Național
Ultima actualizare:

E octogenară şi a luat cinci ani de închisoare! O băbuţă a fost condamnată de Tribunalul Vaslui fiindcă a omorât un bărbat care încercase s-o violeze. Trimisă în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte, fapta octogenarei a fost reîncadrată de judecători, fiind considerată omor.

”Condamnă pe inculpata Angheluţă Profira la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor” – aşa sună hotărârea pronunţată joi, 20 aprilie, de Tribunalul Vaslui.  Pe lângă cei cinci ani de închisoare cu executare, bătrâna a fost obligată de instanţă să achite cheltuielile judiciare, în cuantum de 3.000 de lei. Decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivă. 

“L-am bătut cu cizmele până n-am mai putut”

Iată cum s-a apărat băbuţa în faţa magistraţilor de la Tribunalul Vaslui: ”Mi-a fost frică, domnule judecător. L-am apucat de cap şi l-am tras afară din casă. A căzut pe scări şi l-am bătut cu cizmele în cap”. Judecătorul a întrbat-o pe inculpată: ”Cam cât timp a durat această luptă?”. Replica bătrânei a venit prompt: ”Credeţi că eu m-am gândit atunci cât durează? L-am bătut cu cizmele până nu am mai putut. Acum îmi pare rău, eu nu am vrut să moară. Dar ce puteam să fac dacă el a început să se dea la mine, să mă pipăie? I-am cerut să plece din casă, dar el a tăbărât peste mine. Ce puteam face?”. 

La cules de bureţi

Bărbatul ucis avea 56 de ani, locuia în satul Protopopeşti, comuna Tăcuta, şi era prieten cu fiul victimei, iar crima a avut loc pe 31 octombrie 2015.  Fiul bătrânei a mers cu prietenul său în pădure, la cules de bureţi. La întoarcere, cei doi bărbaţi au cumpărat o sticlă de bere, pe care au consumat-o acasă la bătrână, împreună cu un vecin. La un moment dat, fiul bătrânei a mers să cumpere o sticlă cu vin, iar vecinul a plecat. Cum bărbatul de 56 de ani se afla într-o stare avansată de ebrietate, bătrâna i-a cerut să plece acasă, însă acesta a refuzat, aşteptându-şi prietenul să revină cu sticla.

Femeia i-a smuls părul

Potrivit procurorilor, ”inculpata a arătat că, după plecarea fiului său, victima a început să o pipăie şi să o tragă de fustă. Ea i-a spus să o lase în pace, însă victima a continuat. A început apoi să tragă şi mai tare de haine, lovind-o pe inculpată cu pumnii în piept şi prinzând-o strâns de mâna stângă. În momentul în care a lovit-o cu pumnii în piept, inculpata a căzut la pământ, după care s-a ridicat şi a ieşit în curte pentru a striga după ajutor. După ea a ieşit şi victima. Acesta fiind într-o stare avansată de ebrietate, s-a împiedicat de pietrele din curte şi a căzut. Atunci inculpata a profitat de situaţie, a mers la victimă, i-a smuls părul, după care a început să o lovească cu picioarele peste cap şi peste corp”.  

Bărbatul de 56 de ani a fost găsit inconştient, în faţa casei, de fiul bătrânei. Echipajul medical de pe ambulanţă a constatat însă decesul victimei.

Mai multe