BV 320, un altfel de ARO

3 aprilie 2012 15:03   Național
Ultima actualizare:

O fabrică de asamblare a unei autoutilitare 4x4 cu platformă se va construi la Gura Humorului, potrivit zf.ro.

Unul dintre acţionarii "Bucovina Vehicles", senatorul Sorin Fodoreanu, a declarat că autoutilitara este o invenţie a sa şi a inginerului Mihai Ciobanu.

Aceasta combină elemente din aviaţie şi auto, prototipul fiind omologat şi ţinut "sub cheie". Maşina, care se va numi "BV 320" şi care va avea o emblemă reprezentată de capul de zimbru, va fi destinată fermierilor, întrucât permite ataşarea de diverse dispozitive agricole.

Acesta este prototipul înregistrat de Bucovina Vehicles la OSIM

Fodoreanu a mai spus că autoutilitara va avea o caroserie din tablă foarte uşoară, flexibilă, foarte rezistentă şi va permite o greutate utilă mult mai mare decât la alte autovehicule de acest fel.

De asemenea, motorizarea ar putea fi asigurată de Ford, dar sunt luate în calcul şi alte firme pentru asigurarea unei transmisii 4x4. Vehiculul va fi echipat fie cu un motor pe benzină şi GPL, fie cu unul diesel. De altfel, în anii 90, Ford a furnizat motoare Cosworth pe benzină pentru automobilele Aro.

Mai multe