Cadavrul unui bărbat a fost găsit în râul Teleajen
Cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de degradare a fost găsit, joi seară, în albia râului Teleajen, județul Prahova, relatează Mediafax. Primele verificări arată că este vorba despre un bărbat dispărut în urmă cu două luni.
Potrivit reprezentaţilor Poliţiei Prahova, trupul neînsufleţit a fost descoperit de către un trecător în zona satului Coslegi, din comuna Valea Călugărească.
Cadavrul se află în stare avansată de descompunere şi nu a putut fi identificat cu certitudine, însă primele indicii arată că ar fi vorba despre un bărbat care a căzut în apă la sfârşitul lunii martie.
De atunci, autorităţile au organizat în mai multe rânduri operaţiuni de căutare, la acestea participând inclusiv scafandri, în cursul căutărilor fiind găsite telefonul mobil şi o bicicletă ce aparţineau dispărutului.
Cadavrul găsit se afla la distanţă de câţiva kilometri de locul în care a dispărut bărbatul la sfârşitul lunii martie.
Medicii legişti urmează să stabilească în urma necropsiei cauza decesului, iar poliţiştii să facă identificarea cadavrului.