Cadavrul unui bărbat, descoperit în cel mai mare parc din Constanța

19 septembrie 2014 13:18   Național
Ultima actualizare:

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, vineri dimineață, în cel mai mare parc din Constanța. Anchetatorii au fost chemați la fața locului şi nu exclud varianta unei crime, în condiţiile în care pe corpul victimei există urme de violenţă.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit pe o alee din Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanța, în zona Cetate, de către o femeie care a sesizat Poliția prin 112, iar la fața locului a ajuns o echipă de criminaliști, scrie Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, pe corpul victimei sunt urme de violență, astfel că principala ipoteză este că bărbatul ar fi fost ucis.

Cadavrul a fost transportat la morgă, polițiștii încercând acum să stabilească și identitatea victimei.

Mai multe