Cadrele didactice din Vrancea primesc bani în plus până miercuri
Dascălii din judeţul Vrancea va primi până miercurea viitoare câte 150 de euro, bani accesaţi de Ministerul Educaţiei printr-un proiect cu fonduri europene.
Programul Ministerului Educaţiei vizează 300.000 de profesori, în toată ţara.
Cu aceşti bani, profesorii ar trebui să-şi cumpere materiale didactice sau să participe la cursuri de perfecţionare, după modelul unui proiect mai vechi, „100 de euro pentru cărţi”, scrie adevarul.ro.
Cadrele didactice şi-ar putea achiziţiona cărţi de specialitate, materiale didactice sau şi-ar putea plăti programe de trening, inclusiv pentru predarea după noile metode, digitale, susţin experţii în educaţie. Spre deosebire de vechiul program, cei 150 de euro pe care îi primesc acum profesorii nu trebuie justificaţi prin chitanţe, ci vor face rapoarte prin care vor specifica cum au folosit aceşti bani pentru dezvoltarea profesională.